Sport
Deşi anul nu s-a încheiat, noul sezon debutează de joi cu un turneu demonstrativ găzduit în Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi, în care Rafa Nadal, nr. 1 mondial, îl poate înfrunta în finală pe Novak Djokovic, nr. 2 ATP, relatează EFE, citat de Agerpres.
Olanda este, în premieră, campioană mondială la handbal feminin
Echipa Olandei a câştigat duminică primul ei titlu mondial la handbal feminin, după ce a învins Spania cu 30-29 (16-13) la Kumamoto, în finala Campionatului Mondial. Olandezele au reușit astfel şi calificarea la Jocurile Olimpice 2020.
Spectacol în Giuleşti! Rapid organizează un amical între foşti jucători ai alb-vişiniilor. Godfroid şi Bozovic, invitaţi speciali
Două legende alb-vişinii se întorc în Bucureşti pentru un show total dedicat fanilor Rapidului. Emmanuel Godfroid şi Vladimir Bozovic vor fi adversari într-un amical disputat între fostele glorii ale clubului, duminică, în Sala Polivalentă Rapid.
Simona Halep este a doua cea mai bună jucătoare de tenis din lume în ultimul deceniu. Sportiva noastră este depășită doar de Serena Williams
Clasamentul neoficial este realizat de Tennis.com și Tennis Channel și se bazează pe statisticile și rezultatele obținute de jucătoarele din circuitul WTA în perioada ianuarie 2010 – septembrie 2019.
CFR Cluj a învins-o pe Celtic Glasgow cu 2-0 și s-a calificat în şaisprezecimile Europa League. Dan Petrescu: A fost o seară unică pentru fotbalul nostru. Nu știu când va mai veni această seară
CFR Cluj s-a calificat în şaisprezecimile de finală ale Europa League după ce a învins echipa scoţiană Celtic Glasgow cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca, în ultimul lor meci din Grupa E a competiţiei.
Simona Halep şi Patricia Ţig, candidate în ancheta WTA pentru cea mai frumoasă lovitură a anului
Simona Halep şi Patricia Ţig sunt nominalizate pentru lovitura anului în circuitul WTA. Halep candidează cu două nominalizări, după ce s-a impus în anchetele lunare din februarie şi mai, în timp ce Ţig a câştigat ancheta lunii iulie.
Fed Cup: Fără Simona Halep şi Sorana Cîrstea, România riscă să se bată cu Rusia fără a avea vreo jucătoare clasată în Top 100 mondial
Horia Tecău este convins că ne va fi greu să învingem Rusia fără Simona Halep. Sportiva nu este de acord cu noul format de joc din "Cupa Federaţiei", iar România riscă să joace contra Rusiei, fără a avea vreo jucătoare clasată în Top 100 mondial.
Adrian Mutu va fi noul selecționer al naționalei de tineret
Răzvan Burleanu a găsit repede selecționer pentru tineretul României, după ce Mirel Rădoi l-a înlocuit pe Cosmin Contra la naționala mare. Fostul atacant Adrian Mutu a fost preferat în cele din urmă de FRF, care i-a mai avut pe listă pe Florin Bratu și Costel Enache.
Handbal: Președintele Corona Brașov, Liviu Dragomir, și-a anunțat demisia în urma scandalului de dopaj
Preşedintele clubului Corona Braşov, Liviu Dragomir, şi-a anunţat marţi demisia pe care urmează să o prezinte membrilor Consiliului Local, în urma scandalului de dopaj în care a fost implicată echipa de handbal feminin, informează Agerpres.
Planul lui Horia Tecău ca să-și apere la Tokyo 2020 medalia olimpică obținută alături de Florin Mergea
Singurii români din istorie câştigători ai unei medalii olimpice la tenis riscă să nu joace împreună la Tokyo 2020. Exclusiv la TVR, Horia Tecău dezvăluie cum îşi poate apăra argintul olimpic cucerit cu Mergea acum trei ani la Rio.
Poreclit "Djokovic din Bănie", un român de 14 ani este cel mai bun junior din lume la tenis de câmp
Un craiovean de 14 ani este cel mai bun junior din tenisul mondial. Poreclit "Djokovic din Bănie", Mihai Alexandru Coman a câştigat "Eddie Herr", turneul organizat în Florida de legendarul antrenor Nick Bollettieri împreună cu cea mai mare agenţie de management din lume.
Rusia a fost exclusă de la Jocurile Olimpice și Cupa Mondială de Fotbal din 2022. Reacţia presei internaţionale
WADA a decis excluderea Rusiei din toate competițiile majore de sport pentru patru ani, din cauza problemelor de dopaj. Astfel, ce se preconiza inițial, faptul că nu va participa la Jocurile Olimpice din 2020 și 2022 și Cupa Mondială de Fotbal din 2022, s-a adeverit.
Campioni olimpici sau mondiali, alături de Andreea Răducan. Fosta gimnastă cere o schimbare radicală în gimnastică și a demisionat din fruntea Federației
Au apărut primele reacții după demisia Andreei Răducan din funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică. Campioni olimpici sau mondiali sunt de partea Andreei, care a cerut o schimbare radicală.
Handbal feminin. Antrenorul Thomas Ryde acuză arbitrajul din repriza a doua a meciului cu Rusia. Denisa Dedu: Au fost anumite decizii pe care nu prea le-am înțeles
România a pierdut meciul cu Rusia, scor 18-27, primul din faza grupelor principale de la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia, și nu mai are șanse la medalii. Selecționerul Tomas Ryde a acuzat arbitrajul din repriza a doua. Anumite decizii ale arbitrilor ne-au destabilizat, spune și portarul echipei naționale, Denisa Dedu. România mai are două meciuri, cu Suedia și cu Japonia.

