Sport
CSM Bucureşti este în mare revenire de formă. "Tigrii" au învins pe CS Minaur Baia Mare, 29-24, vineri, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 13-a, şi termină turul în Liga Zimbrilor, pe pozitia a patra.
Fostul lider WTA Caroline Wozniacki se retrage din tenis anul viitor, după Australian Open, turneu la care a cucerit singurul Grand Slam din carieră
Daneza Caroline Wozniacki, 29 de ani, a anunțat că se retrage din tenisul profesionist în 2020. Fostul lider mondial, în vârstă de 29 de ani, își încheie cariera după Australian Open, turneul celui mai mare triumf al carierei, unde a obținut trofeul în 2018, într-o finală memorabilă cu Simona Halep.
Scrisoarea lui Cosmin Contra adresată suporterilor români: "Nu am putut să transform dragostea mea pentru echipa națională în rezultate pe măsura ei"
Cosmin Contra (44 de ani), fostul selecționer al României, a transmis, prin intermediul Federației Române de Fotbal, o scrisoare adresată exclusiv suporterilor tricolorilor.
Scrimă: Ana-Maria Popescu îşi doreşte să concureze şi când va împlini 40 de ani: "Paris 2024 nu este atât de departe, iar fizic mă simt excepţional"
Ana-Maria Popescu, campioană olimpică cu echipa de spadă la Rio, a sugerat că îşi doreşte să concureze după Tokyo şi la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, când va împlini 40 de ani, informează Agerpres.
Dinamo s-a calificat neînvinsă în play-off-ul pentru optimile Ligii Campionilor. Portarul Saeid, cel mai iubit stranier din lot: „România e a doua casă a mea. Îmi plac sarmalele şi mămăliga”
Dinamo a terminat pe primul loc grupa din Liga Campionilor după ce a învins în deplasare pe danezii de la GOG cu 32-31. În play-off-ul pentru optimile Ligii Campionilor, dinamoviştii vor întâlni aceeași echipă care i-a eliminat anul trecut din competiție, Sporting Lisabona.
Handbal feminin: Cristina Neagu a primit trofeul de cea mai bună jucătoare a lumii în anul 2018
Căpitanul naţionalei feminine de handbal a României, Cristina Neagu, a primit, luni, trofeul de cea mai bună jucătoare a lumii în 2018, din partea Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF), în pauza meciului dintre echipele Japoniei şi RD Congo, din Grupa D a Campionatului Mondial din Japonia, potrivit site-ului forului mondial, citat de Agerpres.
Antrenorul Simonei Halep, Darren Cahill, mesaj special de 1 Decembrie: "La mulți ani, România! Vă doresc toate cele bune"
Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, nu a uitat de Ziua Națională a României și a transmis un mesaj în română pe un cont de socializare personal. Antrenorul le-a urat toate cele bune românilor.
Fostă campioană olimpică în 2004, Camelia Potec a anunţat că va participa la Mastersul European din 2020 de la Budapesta
Veste extraordinară pentru înotul românesc! Chiar de Ziua Naţională a României, Camelia Potec a început antrenamentele pentru Mastersul European, competiţie ce va avea loc în iunie 2020 la Budapesta.
Handbal feminin: România a obţinut prima victorie la Campionatul Mondial din Japonia, 29-24 cu Senegal
Victorie pentru naţionala feminină de handbal a României la Campionatul Mondial! Cristina Neagu a facut spectacol cu 13 goluri marcate şi România a învins Senegal cu 29-24, la Kumamoto, în Grupa C a competiţiei. Marţi este următorul joc împotriva naţionalei din Kazahstan.
Debut dezastruos pentru România la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia! Tricolorele au pierdut cu 16-31 în faţa Spaniei
România s-a făcut de râs la primul meci de la Campionatul Mondial de handbal feminin. Tricolorele au fost spulberate de Spania, 16 la 31.
Rugby: CSA Steaua a câştigat Cupa României! Este primul trofeu obţinut în ultimii 10 ani de bucureşteni
CSA Steaua Bucureşti a câştigat Cupa Românei la rugby, sâmbătă, în direct la TVR, după ce a învins-o în finală pe Timişoara Saracens, cu scorul de 22-19 (13-9), pe Stadionul Noua din Braşov. Este primul trofeu obţinut în ultimii 10 ani de bucureşteni.
11 ambasadori UEFA vor participa la tragerea la sorți EURO 2020 de la Bucureşti
Tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European 2020 va avea loc sâmbătă, 30 noiembrie, la Romexpo. La cel mai important eveniment non-sportiv până la startul turneului va participa un "unsprezece" de vis al fotbalului mondial, printre care Iker Casillas sau Francesco Totti.
Ionuţ Radu, George Puşcaş şi Ciprian Deac, nominalizaţi la titlul de jucătorul anului în România
Portarul Ionuţ Andrei Radu (Genoa), atacantul George Puşcaş (Palermo/Reading) şi mijlocaşul Ciprian Deac (CFR Cluj) au fost nominalizaţi pentru titlul de cel mai bun fotbalist român al anului, în cadrul Galei Fotbalului Românesc 2019, care va avea loc luni, la Soiree Exclusive Venue din Pipera, potrivit Agerpres.
Simona Halep a anunțat că încheie colaborarea cu antrenorul Daniel Dobre, alături de care a cucerit trofeul de la Wimbledon
Simona Halep a anunțat, joi, încheierea colaborării cu Daniel Dobre. Anunțul este o surpriză, pentru că sportiva a declarat de mai multe ori că antrenorul va rămâne în echipa ei și după revenirea lui Darren Cahill.

