La un pas de marele premiu al emisiunii-concurs de cultură generală "Câștigă România"

Ambiție și un bagaj consistent de cultură generală! Un economist aflat acum la pensie este la un pas de marele premiu Câștigă România. Povestea lui este una impresionantă. A fost primul concurent al emisiunii, însă a promis că va reveni. Și a făcut-o în stil mare: a reușit să câștige nouă ediții consecutive. Dacă o va câștiga și pe a zecea, poate pleca acasă cu o mașină. Finala Căștigă România este în această seară de la ora 20.00.

România, parte din misiunea Hera. Mobilizare pe plan mondial pentru devierea unui asteroid

România participă la prima misiune de apărare a Terrei organizată de Agenția Spațială Europeană şi de NASA. Omenirea se mobilizează pentru a devia traiectoria unui asteroid. Misiunea Hera la care participă şi România trebuie să afle în ce condiţii poate fi deviat un corp ceresc cu un diametru de 780 de metri în jurul căruia gravitează şi un corp mai mic.

Ziua Îndrăgostiților, sărbătorită la munte

Pandemie sau nu, Ziua Îndrăgostiților este marcată de foarte multe cupluri. În stațiunile de la munte, patronii s-au pregătit să-i întâmpine cu surprize care să le facă ziua cu adevărat specială, chiar dacă nu mai sunt pachete și programe că înainte de pandemie.

Baie la ciubărul tradițional, atracție de Sfântul Valentin

Dragostea nu ţine cont de pandemie, aşa că şi anul acesta abundă ofertele pentru îndrăgostiţii care vor să serbeze Sfântul Valentin sau Dragobetele într-un mod deosebit. Multe cupluri aleg să petreacă în pensiunile situate în cele mai pitoreşti zone. Se pot bucura, pe lângă delicatesele locale, şi de un răsfăţ aparte: baia la ciubăr.

Impresionanta cascadă Bigăr, un spectacol al naturii în orice anotimp

Turiștii care ajung în această perioadă la Cascada Bigăr din județul Caraș-Severin, desemnată printre cele mai frumoase din lume, au parte de o priveliște spectaculoasă. Ploile din ultimele zile şi mai ales topirea bruscă a zăpezii au dus la creşterea debitului. Astfel, căderea de apă este şi mai impresionantă.