Cazul copilului de 9 ani omorât în bătaie de mama lui. Femeia are probleme psihice

10 iulie 2019, 07:38

Un control efectuat de Consiliul Judeţean la Direcția de Protecție a Copilului Cluj a stabilit că psihologul instituției o diagnosticase pe mamă cu retard mintal, tulburări de comportament, impulsivitate şi reacţii agresive.

Cu toate acestea, atunci când mama a cerut să îşi ia acasă copiii, pe care îi abandonase la naştere, specialistul şi-a dat acordul.

Pe baza recomandării, un judecător a decis ca băiețelul de 9 ani și fratele lui geamăn să se întoarcă la mamă.

Ulterior, copilul a fost ucis în bătaie, iar medicii au găsit urme de violenţă și pe corpul geamănului.

Femeia este arestată sub acuzaţiile de omor și violențe în familie.

Urmărește-ne pe Google News