Cazul Floreasca: managerul general și fostul director medical al spitalului au fost audiați
Iniţial, au fost audiați toți cei care s-au aflat în sala de operații pe data de 22 decembrie, atunci când o pacientă a fost cuprinsă de flăcări.
Acum a sosit rândul celor care ocupă sau au ocupat funcții de conducere în cadrul Spitalului Floreasca.
Surse judiciare spun că unul dintre martori ar fi explicat că, în cazul unor incidente precum cel din ziua de 22 decembrie, nu ar fi obligatorie anunțarea Ministerului Sănătății.
Sursele judiciare mai afirmă că un medic rezident de anul V ar fi fost cel care a folosit instrumentul medical care a declanșat focul pe corpul pacientei.
Președintele Autorității de management a calității în sănătate a declarat că, în urma verificărilor făcute la Spitalul Floreasca, cei de acolo au recunoscut existența unor nereguli.
În cursul acesei săptămâni vor fi audiaţi şi alţi angajați ai spitalului de urgență.

