Ce se ascunde în spatele succesului celui mai bogat YouTuber din lume

MrBeast
MrBeast
18 iulie 2023, 14:14

În toamna lui 2016, Jimmy Donaldson nu părea să aibă în față un viitor de milionar, dar lucrurile s-au schimbat prin muncă și perseverență. Tânărul de 18 ani deja posta videoclipuri pe YouTube de cinci ani, din casa mamei sale, din Carolina de Nord, fără însă a atrage prea mulți urmăritori. Mama lui a insitat să meargă la facultate, iar băiatul a ascultat-o. Numai că a renunțat la Universitatea East Carolina după doar două săptămâni. În loc să meargă la cursuri, și-a petrecut cea mai mare parte a timpului în campus editând videoclipuri în mașina lui. Mama lui a fost atât de dezamăgită că renunță la studii, încât l-a dat afară din casă.

Șapte ani mai târziu, Donaldson, MrBeast, a ajuns să creeze un imperiu on-line. A devenit cunoscut punând în scenă cascadorii din ce în ce mai scumpe și spectaculoase, împreună cu cadouri generoase în numerar și acte de filantropie. „Vreau doar să fac videoclipuri mai bune, punct. Nu-mi pasă să câștig bani. Vreau doar să fac cele mai bune videoclipuri de pe planetă”, le-a spus el podcasterilor Colin și Samir.

El a reconstituit „Jocul Calamarului”, a legat un agent FBI și a prăbușit un tren într-o groapă uriașă. Cele mai multe dintre videoclipurile pline de acțiune ale lui MrBeast încep cu Donaldson explicând pe nerăsuflate configurația în primele secunde, înainte de a lansa o serie rapidă de cascadorii, provocări și glume.

Într-un clip de anul trecut, Donaldson a legat un agent FBI de un scaun, i-a aruncat un cuțit și i-a oferit agentului 100.000 de dolari dacă îl poate prinde înainte de miezul nopții. A urmat o urmărire sălbatică ce a implicat un labirint de gard viu, o deghizare și o evadare într-un jet privat.

Sara Fischer, reporter media pentru Axios, spune că autenticitatea și accesibilitatea lui Donaldson joacă un rol important în succesul videoclipurilor sale: „Nu este un om care poartă costum, ci este cel care poartă hainele lui de zi cu zi. Este el însuși și petrece cu prietenii lui. Acum are bani și este capabil să aducă spectatorilor acces la locuri pentru a vedea lucruri pe care nu le-ar putea vedea vreodată”, a comentat ea pentru Jon Sarlin de la CNN, punctând un videoclip în care Donaldson vizitează camere de hotel de lux din întreaga lume, inclusiv unul într-un castel care se închiriază cu 1 milion de dolari pe noapte. „Este un model interesant, pentru că le oferă spectatorilor de videoclipuri acces la ceva ce nu ar putea vedea niciodată în viața reală. Cine știi că poate să stea într-un hotel de un milion de dolari?”, spune Fischer.

În ciuda veniturilor și a celebrității sale tot mai mari, el și prietenii lui nu par cinici sau privilegiați, iar asta îi face pe următitori să se poată identifica ușor cu MrBeast, spune Vince Miller, care predă sociologie și studii culturale la Universitatea Kent din Marea Britanie și a scris o lucrare academică despre MrBeast.

MrBeast a înregistrat o nouă creștere a numărului de abonați anul trecut, după ce a pus în scenă o versiune reală a „Squid Game”, drama de succes Netflix în care oameni disperați concurează în concursuri mortale pentru un mare premiu în bani. (Din câte se pare, nimeni nu a murit în versiunea lui MrBeast.) Clipul a fost vizionat de 460 de milioane de ori.

Pe măsură ce popularitatea lui MrBeast a crescut, la fel au crescut și bugetele sale, care acum vin cu un preț ridicat. Într-un clip recent, el a lovit un tren de dimensiuni mari într-o groapă enormă. Donaldson a spus că cheltuiește 1 milion de dolari pe săptămână pentru videoclipurile sale.

Videoclipurile sale sunt o formă unică de filantropie. Într-un videoclip din ianuarie intitulat „1.000 de nevăzători văd pentru prima dată”, Donaldson, înconjurat de medici, se angajează să vindece orbirea în mijlocul aplauzelor. În timp ce pacienții ies de la operația de cataractă, unii în lacrimi, el le înmânează unora dintre ei o valiză plină cu numerar. „Iată 10.000 de dolari pentru a-ți face ziua mai bună”, îi spune el unei femei, care cade la pământ și țipă.

Într-un alt videoclip din mai, el cumpără proteze pentru 2.000 de persoane care au suferit amputări. Unii critici l-au acuzat pe Donaldson că exploatează persoane vulnerabile pentru a genera venituri și faimă. Dar Miller, savantul din Marea Britanie, susține că Donaldson a fost inovator în modul în care folosește modelul de partajare a veniturilor YouTube pentru a sprijini cauze caritabile. După cum vede Miller, Donaldson le cere spectatorilor pur și simplu să-i vizioneze videoclipurile și să se distreze, în loc să-și doneze timpul sau banii. Și cu cât mai mulți oameni urmăresc, cu atât Donaldson câștigă mai mult și poate dona în scopuri caritabile.

Faima lui MrBeast se reduce la forma sa unică de filantropie, spune Miller. El convinge spectatorii că, vizionându-i videoclipurile și ajutându-l să obțină mai multe vizionări, aceștia se angajează într-o formă de consumerism etic. „Faptul că reciclează o bună parte din veniturile mari pe care le face din aceste videoclipuri în premii și mai mari și mai spectaculoase pentru videoclipurile ulterioare este unul dintre secretele succesului său. El folosește adesea veniturile din videoclipurile sale anterioare pentru a se autodepăși în următoarele videoclipuri”, spune Miller.

Prin brațul filantropic al imperiului său – cel mai vizibil în canalul său Beast Philanthropy, care are aproape 15 milioane de abonați – Donaldson a strâns milioane pentru a planta copaci, a curăța oceanele de deșeuri de plastic și a dona haine oamenilor nevoiași.

Miller spune, însă, că videoclipurile pot transmite și un mesaj mai puțin util, cum că problemele sociale sunt cel mai bine rezolvate prin acte filantropice ale bogaților, nu cu eforturile guvernamentale mai sistematice. Miller crede că formula lui MrBeast pentru succesul viral are mai multe ingrediente: atractia și entuziasmul, valorile ridicate de producție ale videoclipurilor și cascadoriile elaborate, împreună cu banii aruncați ca și cum ar fi confetti.

În interviurile anterioare, Donaldson a spus că a studiat cu meticulozitate algoritmul de recomandare YouTube și statisticile altor creatori pentru a găsi o rețetă pentru a-și face videoclipurile populare. Formatul de concurs al multor dintre videoclipurile sale încurajează spectatorii să vizioneze până la sfârșit pentru a vedea rezultatul, adaugă Miller, ceea ce are ca rezultat venituri mai mari din publicitate atât pentru Donaldson, cât și pentru YouTube, iar așa algoritmul platformei ajunge să-i recomande videoclipurile.

„Se gândește mult la conținutul său, care este original și captivant”, spune Kristen Ruby, expert în rețelele sociale și CEO al Ruby Media Group. „El a stăpânit arta YouTube. Donaldson a devenit un model pentru millennials și generația Z, care visează să fie creatori de succes și influenți pe rețelele sociale”, spune Ruby. „El dă impresia că poți să faci tot ce vrei, iar asta este atractiv pentru oamenii care doresc să-i imite stilul de viață”, punctează ea.

Donaldson supraveghează azi cinci canale YouTube care, împreună, au peste un sfert de miliard de urmăritori. Videoclipurile sale sunt dublate în alte limbi. Imperiul său în expansiune include o linie de gustări, Feastables și MrBeast Burger, un lanț de restaurante în mare parte virtuale care oferă doar livrare și mâncare la pachet.

Compania-mamă YouTube Google a refuzat să comenteze câți bani câștigă Donaldson din conținutul său, dar Guinness World Records spune că deține recordul pentru cel mai mare contributor YouTube, cu un venit raportat de 54 de milioane de dolari în 2021.

Acum operează dintr-un complex de studiouri enorm de 10 milioane de dolari, lângă Greenville, cu 100 de acri de teren și mai multe depozite pentru filmări video.

Mai nou, Donaldson a decis chiar să meargă la facultate, dar în propriile sale condiții. În noiembrie, East Carolina University a anunțat că va colabora cu el pentru a lansa un program de educație pentru creatorii de conținut în campus. Și în aprilie anul acesta a predat o clasă la Harvard Business School.

Anul trecut, revista Time l-a numit unul dintre cei mai influenți 100 de oameni din lume. Dar Donaldson a recunoscut într-un interviu recent că faima lui poate avea un dezavantaj. El spune că nu mai poate merge la magazin, sau aproape oriunde în public, fără ca fanii să-l asalteze. Într-o escală în Chile anul trecut, el povestește că a fost de acord să facă un selfie cu un tânăr fan la aeroport. După ce băiatul a postat fotografia online, atât de mulți oameni i-au asediat hotelul, încât a fost nevoit să angajeze paza.

Chiar și așa, MrBeast spune că încă are o pasiune extraordinară pentru ceea ce face: „Îmi place mai mult decât orice. Dacă mi-ai lua canalul de lângă mine, nu știu ce aș face”.

 

 

Articol de Arina Delcea

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News