Ce urmează în conflictul Hamas Israel. Toată lumea așteaptă ca soluțiile să vină de la Washington
Toată lumea încearcă o poziționare și, poate cu excepția Rusiei, și-ar dori ca acest conflict să fie păstrat cumva în ceea ce eram obișnuiți, fără inflamație regională.
A crescut tensiunea regională iar totul a devenit tot mai amenințător. Și aici semnalul este anularea mini summitului din timpul vizitei lui Biden, din cauza unui val de revoltă în Tunisia, Irak, Iran, Cisiordania, Liban, Turcia, Egipt, după ce o rachetă a lovit parcarea unui spital din Fâșia Gaza.
În tot acest context tensionat, întreținerea acestei crize nu face bine nici Israelului, nici partenerilor săi. Cel puțin asta spun majoritatea analiștilor. Situația trebuie rezolvată pentru că de ea se folosesc toate statele inamice Israelului ca să arate lumii că vinovații sunt în altă parte.
Vitală pentru Israel și pentru pacea în acesta regiune este forță de negociere și persuasiune a Statelor Unite. Biden a spus plastic – nu, nu, nu – nu vă gândiți să atacați Israelul. Însă dincolo de forța mesajelor sale, în acest moment, Rusia și China așteaptă să vadă sau mai bine zis să eșueze Statele Unite în misiunea de apară Israelul și în același timp de a aduce pacea în Orietenul Mijlociu.
Toată lumea așteaptă că soluțiile să vină de la Washington, însă, până acum semnalele nu sunt neapărat bune, susțin o parte a analiștilor, pentru că orice greșeală pe care ar face-o israelienii în ofensiva împotriva Hamas se va răsfrânge direct și asupra Statelor Unite. Din acest motiv urmărim toate nuanțele și declarațiile dinspre America.
La fel de important este ce va face Uniunea Europeană, pentru că tensiunea din Orietenul Mijlociu poate destabiliza lucrurile și în Europa. Vedem deja manifestații ample în marile capitale. Avem comunități foarte numeroase inclusiv de palestinieni care vor face orice pentru a modela răspunsul Uniunii în funcție de dorințele lor, iar acest lucrur poate aduce un climent de nesinguranță, confruntări sau atacuri.

