Cea mai mare sinagogă din estul Europei, inaugurată la Sighet, unde îşi are originile una dintre cele mai importante dinastii hasidice
Noua sinagogă a cărei construcţie a început in 2017 se ridica pe locul unde în secolul 18 a fost prima sinagogă din Sighetul Marmației, ridicată din lemn. Reconstruită din piatră, un secol mai târziu, clădirea a fost rasă de pe faţa pământului în 1944 la retragerea trupelor germane. În oraş nu mai există o comunitate de evrei hasidici, dar sinagoga a fost reconstruită pentru că în Sighet îşi are originea şi sunt îngropaţi strămoşii consideraţi sfinţi care au format dinastia Sătmar, o mare comunitate de evrei ultraortodocși care acum are centrul in Brooklyn, New York.
Rabinul şef de 74 de ani a fost şi el prezent la inaugurare. Înaintaşii lui sunt îngropaţi in cimitirul evreiesc, iar la mormintele lor pelerinii hasidici vin şi se roagă. Printre ei şi un rabin din New York, care a părăsit România când avea 7 ani.
Noua sinagogă din Sighet este o clădire cu etaj iar accesul este permis doar membrilor comunităţii.
Unul dintre momentele importante ale ceremoniei a fost şi punerea în cadrele uşilor de la intrare a unor fragmente de Tora pentru binecuvântarea lăcaşului.
Cei mai în vârstă localnici din Sighet îşi mai aduc aminte de vremurile când evreii hasidici trăiau în zonă.
Astăzi la Sighet nu mai trăieşte nici un membru al dinastiei hasidice Sătmar dar nu este exclus ca odată cu reconstrucţia sinagogii să se reînfiripe o comunitate hasidică în acest oraş.