Cel puțin șapte oameni au murit și 50 sunt dispăruți în Ecuador după ce un deal s-a prăbușit peste o localitate

28 martie 2023, 14:10

Peste 160 de case au fost distruse sau grav avariate și 500 de oameni au rămas fără locuințe. Un stadion a fost complet acoperit de pământ și o sală polivalentă s-a prăbușit.

Zeci de echipe de salvatori acționează în zonă pentru a căuta supraviețuitori.

De trei luni, sudul Ecuadorului este afectat de precipitații grave care au provocat aproape o mie de incidente, au distrus 7 mii de case și au avariat grav infrastructura. Iar la începutul acestei luni, președintele țării a decretat stare de urgență în 14 provincii.

Urmărește-ne pe Google News