CFR-iştii au protestat la Ministerul Transporturilor. Lucian Șova: Împreună vom rezolva problemele

23 aprilie 2018, 09:06

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a coborât în mijlocul manifestanților și le-a spus că „împreună” vor rezolva problemele:  „Sunt aici ca să știți și voi, pentru ca liderii voștri știu, că sunt alături de voi că sunt atent la problemele voastre (…) Problemele dvs trebuie să se rezolve împreună, fără presiune”.

CFR-iștii s-au întors în stradă luni, de ziua lor, după protestul de vineri, când au cerut soluții pentru problemele lor și ale călătorilor.

Peste două mii de CFR-işti  au venit luni în fața Ministerului Transporturilor pentru un protest. Ei vor un statut al personalului feroviar, condiții mai bune de muncă, investiții în calea ferată, în vagoane şi locomotive şi salarii mai bune.

Angajaţii CFR spun că oameni cu 30 de ani de experienţă lucrează pe salariul minim pe economie şi sunt dispuşi să declanşeze greva generală.

Aproape trei mii de CFR-işti au ieșit și vineri în stradă, nemulțumiți de condițiile în care lucrează şi de lipsa investițiilor în domeniul feroviar. Oamenii spun că sunt nevoiți să cârpească locomotivele li trenurile, iar viața lor şi a călătorilor este pusă în pericol la fiecare drum.

Într-o intervenție la TVR, ministrul Transporturilor acuza managementul slab al companiilor de transport feroviar.

 

Urmărește-ne pe Google News