China vrea să interzică hainele care „rănesc națiunea”

China vrea să interzică hainele care „rănesc națiunea”
China vrea să interzică hainele care „rănesc națiunea”
7 septembrie 2023, 14:42

Proiectul prevede că persoanele care poartă sau îi obligă pe alții să poarte haine și simboluri care „subminează spiritul sau rănesc sentimentele națiunii chineze” ar putea fi reținute până la 15 zile și amendate cu până la 5.000 de yuani (680 de dolari). Cei care creează sau difuzează articole sau discursuri care fac acest lucru s-ar putea confrunta și cu aceeași pedeapsă. Modificările legislative propuse interzic, de asemenea, „insulta, calomnia sau încălcarea în alt mod a numelor eroilor și martirilor locali”, precum și vandalizarea statuilor lor memoriale.

Online, oamenii s-au întrebat cum mai exact se stabilește dacă națiunea este rănită. „Va conta purtarea unui costum și cravată? Marxismul a apărut în Occident. Prezența lui în China ar fi considerată, de asemenea, drept rănire a sentimentelor naționale”, a postat un utilizator pe platforma chineză de tip Twitter Weibo.

Experții juridici din țară au criticat, de asemenea, formularea vagă a legii, spunând că poate genera abuzuri. Zhao Hong, profesoară de drept la Universitatea Chineză de Științe Politice și Drept a spus că lipsa de claritate ar putea duce la o încălcare a drepturilor personale. „Ce-ar fi dacă cel care aplică legea, de obicei un ofițer de poliție, are o interpretare personală a rănii și inițiază judecata morală a altora dincolo de sfera de aplicare a legii?”, a scris ea într-un articol publicat miercuri.

Profesoara a amintit de un caz de anul trecut, în care o femeie îmbrăcată în kimono a fost reținută în orașul Suzhou și acuzată că „a provocat necazuri” pentru că purtase haina japoneză. Incidentul a stârnit indignare pe rețelele sociale din China.

Au existat și alte exemple de represiune. În luna martie a acestui an, poliția a reținut o femeie care purta o replică a unei uniforme militare japoneze. Iar la începutul lunii trecute, persoanele care purtau haine cu imprimeu curcubeu nu au avut voie să intre la un concert al cântărețului taiwanez Chang Hui-mei la Beijing.

„A purta un kimono înseamnă a răni sentimentele națiunii chineze, a mânca mâncare japoneză înseamnă a-i pune în pericol spiritul? Când au devenit atât de fragile sentimentele și spiritul națiunii chineze testate în timp?” a scris un comentator social popular online, care postează sub pseudonimul Wang Wusi.

Proiectul de lege este doar un exemplu al modului în care președintele chinez Xi Jinping a încercat să redefinească ceea ce face un cetățean chinez model de când a ajuns la conducere în 2012. În 2019, Partidul său Comunist Chinez a emis „orientări morale” care includ directive precum a fi politicos, a călători cu o amprentă de carbon mai mică și a avea „încredere” în domnul Xi și în partid.

Un articol  de  Arina Delcea

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News