Cimitirul viitorului. Israelienii au făcut prima necropolă subterană a lumii moderne
Cimitirul Har Hamenuchot domină colinele de pe autostrada care leagă Tel Aviv de Ierusalim. Este locul unde majoritatea evreilor ajung să-și doarmă somnul de veci. Sub aceste morminte scăldate de soarele torid, în munte, muncitorii robotesc. Pregătesc un nou cimitir. Se lucrează la necropola subterană de 3 ani. Au fost săpate în munte tuneluri care duc la sutele de locuri.
Arik Glazer, directorul proiectului: „Ne aflăm în primul cimitir subteran din lumea modernă. Ne aflăm sub cimitirul Har Hamenuchot din Ierusalim, principalul cimitir din oraş, iar acesta este noul concept de necropolă, sper, al viitorului.”
Prima zona a catacombei uriașe a fost deja deschisă și oferă 23 de mii de locuri de veci. Ca orice religie, și cea mozaică are tradițiile ei. Ca să se asigure că acestea vor fi respectate, autorii proiectului s-au consultat mai întâi cu rabinii.
Hananya Shahor, reprezentant al unei agenții mortuare: „Am vorbit cu rabinii şi am primit permisiunea lor. Soluţia este sută la sută acceptabilă pentru tradiţia evreiască.”
Specialiștii s-au inspirat de fapt de la vechii evrei, care, acum mii de ani, își îngropau morții în catacombe similare. Stau mărturile nenumăratele necropole descoperite în Țara Sfântă, care fac parte din patrimoniul universal UNESCO. Indiferent de anotimp, în interiorul necropolei temperatura rămâne constantă: 23 de grade.