„Cinematografia salvează România”. A început Festivalul Filmului European, ediția 21
Cu o noua direcție, Festivalul Filmului European vrea să ne facă să vedem filme nu doar din plăcere, ci și ca să reflectăm la ceea se întâmplă în lumea de azi. Festivalul devine o platformă de dezbatere.
La această ediție, ambasador onorific e tânărul regizor Paul Negoescu. Ultimul său film, comedia „Două Lozuri„, inspirată din Caragiale, a fost un succes de box office. Paul Negoescu a regizat spotul de promovare a festivalului, din care aflăm cum „cinematografia salvează România.”
La capitolul filme de neratat sunt „Cealaltă parte a speranței” al lui Aki Kaurismäki, premiat cu Ursul de Argint pentru regie, documentarul „Safari” al lui Ulrich Seidl despre cruzime și turismul de vânătoare, sau „21 de nopți cu Pattie„, premiat la San Sebastián, o comedie franțuzească neagră regizată de Arnaud şi Jean-Marie Larrieu.
Festivalul are loc în București până pe 11 mai, la Cinema Elvire Popescu, la Muzeul Țăranului, Muzeul Național de Artă și în alte câteva centre culturale. Apoi va ajunge la Iași, Tîrgu Mureș, Gura Humorului și Timișoara.