Cioban atacat de urs. Bărbatul a ajuns la spital în stare foarte gravă

15 octombrie 2019, 10:07

Ciobanul de 56 de ani se afla în stână când a auzit zgomote. Când a ieșit afară, s-a trezit față în față cu ursul furios. Animalul l-a mușcat și l-a aruncat la pământ.

Ciobanul a fost salvat de colegii săi și de câini, care au alungat ursul.

Colegii victimei au cerut ajutor la 112.

Bărbatul a fost internat la Spitalul județean din Brașov. Are multiple traumatisme, mai ales în zona capului, și fracturi la mâini și picioare. Medicii spun că are nevoie de mai multe operații și sunt rezervați.

După incident, ISU Brașov a avertizat locuitorii comunei Comăna prin sistemul Ro-alert despre prezența în zonă a ursului.

În ultimele săptămâni, populația din zonă a primit mai multe avertismente de acest fel.

De la începutul anului, ISU Brașov a emis 42 de mesaje Ro-alert, dintre care 38 au vizat alerte pentru urși.

Urmărește-ne pe Google News