Ciolacu și Cîțu au jucat hora, pe muzica lui Gheorghe Zamfir și Nicolae Botgros, în Parlamentul Moldovei

18 iunie 2022, 18:04

La şedinţa comună, la care a participat şi preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şefii Senatului şi Camerei Deputaţilor de la Bucureşti, Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu, alături de alţi parlamentari români, şi-au exprimat susţinerea pentru parcursul european al Republicii Moldova.

De altfel, reuniunea a avut loc la doar o zi după ce Comisia Europeană a recomandat statelor membre ale Uniunii să acorde Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidat la aderarea la UE.

Reprezentanţii Legislativelor din cele două ţări au semnat şi o Declaraţie comună în care se reiterează „sprijinul necondiţionat” asumat de-a lungul timpului, de toate forţele politice din România, pentru dezvoltarea, consolidarea democratică şi parcursul european al Republicii Moldova.

La finalul şedinţei comune, naistul Gheorghe Zamfir şi Orchestra condusă de Nicolae Botgros au susţinut un moment artistic interpretând muzică populară românească. În horă s-au prins deopotrivă parlamentarii români şi moldoveni, precum şi preşedinţii Legislativelor de la Bucureşti şi Chişinău, Igor Grosu, Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu.

Momentul poate fi vizionat în materialul video de mai sus, începând cu minutul 1:51!

Urmărește-ne pe Google News