Circulație STB blocată în zona Piața Sudului din cauza unei avarii. Călătorii, preluați de linii navetă

Autobuze STB
Autobuze STB
2 mai 2022, 19:34

ACTUALIZARE Incendiul a fost stins cu sprijinul ISU București – Ilfov la ora 18:38.

După lichidarea incendiului, s-au analizat toate posibilitățile repunerii pe traseu a tramvaielor și a troleibuzelor afectate. Avaria majoră produsă în rețeaua electrică nu poate fi remediată rapid.

Tramvaiele liniei 1 și 10 circulă de la Banu Manta, sens Romprim, deviat de la Piața Sudului, cu întoarcere la Șura Mare. Călătorii troleibuzelor liniei 73 pot utiliza varianta alternativă dată de transportul cu autobuzul liniei 313, iar cei ai troleibuzelor liniei 76 vor putea fi preluați de autobuzele liniei 381, cu un parc mărit de autobuze.

Pentru preluarea fluxului de călători la tramvaie s-a înființat o linie navetă care circulă de la Romprim la Piața Sudului.

Comisia de analiză formată din specialiștii ISU, respectiv cei ai STB SA analizează identificarea cauzelor ce au condus la acest eveniment nedorit.

ACTUALIZARE În urma incidentului, au fost afectate liniile 1, 10, 73 și 76.

Pentru a fluidiza traficul s-a decis ca tramvaiele liniei 1 să circule deviat pe sensul spre Romprim, de la Șos. Mihai Bravu/Calea Dudești, pe Calea Dudești, Bd. O. Goga, Str. Nerva Traian, Bd. Gh. Șincai, Calea Șerban Vodă, Șos. Olteniței, Șura Mare.

A fost înființată și o linie navetă de autobuze, pentru preluarea fluxurilor de călători de pe traseele liniilor 1 și 10, pe traseul: Romprim, Șos. Olteniței, Calea Văcărești, Șos. Mihai Bravu, cu întoarcere la Baba Novac.

Urmărește-ne pe Google News