Cluj: Centrul de Transfuzie Sanguină face apel la toți cei care pot dona sânge
Centrul de Transfuzie Sanguină din Cluj anunță că este nevoie urgentă de toate grupele de sânge, dar în special de cele negative.
Reprezentanții Centrului fac acest apel și pentru că urmează câteva zile libere, de Sărbătorile de Paște. Astfel, donatorii sunt chemați în această săptămână, când Centrul este încă deschis.
Donatorii fideli spun că procesul este unul foarte simplu și îi îndeamnă pe toți cei care nu au probleme de sănătate să vină la Centru.
Donatorii sunt așteptați la Centrul de Transfuzie Sanguină în fiecare zi, între orele 7.30 și 13.30, cu o pauză între 11 și 11.30. În Vinerea Mare și luni, în a doua zi de Paște, centrul va fi închis.