CM 2018. Spania învinge Iranul cu 1-0 și are același număr de puncte ca Portugalia în grupa B
Spania a învins Iranul cu 1-0 și acum, după o victorie și un egal (cu Portugalia), are același număr de puncte cu Portugalia în Grupa B: 4. Iranienii păstrează şanse de a avansa în competiţie, după victoria diîn primul meci, cu Marocul, în timp ce marocanii au ratat orice șansă de calificare.
A fost un meci așa cum ne așteptam, foarte greu, a declarat selectionerul Spaniei, Fernando Hierro, după victoria cu Iranul.
Diego Costa a marcat singurul gol al partidei, în minutul 54.
David Silva a fost singurul spaniol care a creat pericol în prima repriză, dar nu a reuşit să finalizeze la cele patru şanse de care a beneficiat. Jucătorul echipei Manchester City a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, dar portarul a reţinut (25). Silva a reluat apoi din 7 metri, dar balonul a trecut peste poartă.
Mijlocaşul de creaţie a fost oprit in extremis în şase metri (42), iar apoi şutul său a fost blocat salvator de Pouraliganji (45+2).
”La Roja” avea la pauză un procentaj covârşitor la posesia mingii, 73%.
Spaniolii au părut mai decişi în repriza secundă, iar portarul Beiranvand a respins de două ori remarcabil, la mingile trimise de Gerard Pique şi Busquets (50). Isco a trimis greşit (52) din poziţie favorabilă.
La prima oportunitate a iranienilor, Ansarifard (53) a trimis un şut bombă, însă mingea s-a dus în plasa laterală.
La faza următoare, Spania a deschis scorul cu şansă, în minutul 54: Iniesta l-a angajat în careu pe Diego Costa, fundaşul Rezaeian a tras în atacantul lui Atletico, iar mingea a intrat în poartă.
Spaniolii au mai avut o șansă în min. 70, când Rezaeian l-a blocat mai mult sau mai puţin regulamentar pe linia porţii pe Pique, dar şi iranienii au irosit o şansă de gol, prin Taremi (82), care trimis foarte periculos cu capul peste poartă, la centrarea lui Amiri.
Desfășurarea meciului
Iranienii egalează câteva minute mai târziu, în min 62, dar golul nu este validat.
După o lovitură liberă, Saeid Ezatolahi marchează pentru Iran, însă golul este anulat pe motiv de offside.
Spaniolii deschid scorul prin Diego Costa, în minutul 54.
Echipele de start:
Iran:
Beiranvand – Ramin, Hosseini, Pouraliganji, Rezaeian – Ebrahimi, Ezatolahi – Ansarifard, Taremi, Amiri – Amzoun
Rezerve: Abedzadeh, Rashid, Torabi, Mohammadi, Shojaei, Khanzadeh, Ghodos, Montazeri, Reza, Jahanbakhsh, Dejagah, Cheshmi
Antrenor: Carlos Queiroz
Spania:
Spania: De Gea – Carvajal, Pique, Ramos, J. Alba – Busquets – D. Silva, Iniesta, Lucas, Isco – D. Costa
Rezerve: Arrizabalaga, Reina, Nacho, Saul, Koke, M. Rodrigo, Thiago Alcantara, Odriozola, Azpilicueta, Monreal, I. Aspas, Asensio
Antrenor: Fernando Hierro
Arbitru: Andres Cunha (Uruguay)
Stadion: , Kazan