CNAIR: Construcţia tunelurilor de pe autostrada Lugoj – Deva, evaluată la aproape 300 de milioane euro, în faza de licitaţie
Pentru atribuirea acestui contract, CNAIR a optat pentru utilizarea procedurii de licitaţie restrânsă, procedura ce va fi derulată în două etape.
„Astfel, prima etapă va fi cea de selecţie a candidaţilor în funcţie de criteriile de selecţie stabilite în cadrul Documentaţiei de Atribuire, iar cea de a doua etapă va fi cea de evaluare a ofertelor depuse de candidaţii selectaţi şi stabilirea câştigătorului în conformitate cu criteriul de atribuire stabilit în cadrul Documentaţiei de Atribuire”, se arată în comunicat.
Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea, execuţia şi finalizarea lucrărilor pentru obiectivul major de investiţii Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secţiunea E şi finalizare Secţiunea D în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat.
„Conform condiţiilor din Acordului de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secţiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate şi a impactului negativ cu implicaţii majore asupra mediului”, se arată în comunicat.
Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km.
Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecţionale prevăzute pe fiecare cale de circulaţie cu platforma de 11,25 m din care parte carosabilă 2×3,75 m, banda de încadrare de 0,25 m, banda de urgenţă de 2,50 m şi acostamente de 2×0,50m, la care se mai adaugă trotuare laterale 2×0,75 m.
Tunelurile vor fi prevăzute cu galerii de evacuare în caz de urgenţe, nişe de serviciu pentru amplasarea echipamentelor de securitate, instalaţii electrice, de ventilare și de stingere a incendiilor.

