CNAS:Lucrările pentru remedierea sistemului informatic sunt în desfăşurare, se intervine pentru rezolvarea problemelor depistate

Card de sănătate
Card de sănătate
2 august 2019, 17:22

Potrivit comunicatului CNAS, până când specialiştii nu vor rezolva integral problemele sistemului informatic, pentru a evita situaţiile în care furnizorii de servicii medicale se află în imposibilitate de a transmite serviciile medicale efectuate pentru a fi validate şi plătite, nu va fi declarată încetarea stării de indisponibilitate şi vor rămâne în vigoare derogările la termenele de raportare a serviciilor medicale.

CNAS precizează că pentru luna iunie 2019 toţi furnizorii de servicii medicale, aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, au primit contravaloarea serviciilor efectuate, urmând ca în perioada următoare să se efectueze regularizări.

Perioada de raportare a serviciilor medicale efectuate în luna iulie este 1-10 august, iar plata acestora va fi efectuată începând cu data de 25 august, conform clauzelor contractuale.

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate precizează că a avut miercuri, 31 iulie, o întâlnire cu reprezentanţi ai Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, cu care a discutat o serie de măsuri care ar putea contribui la reducerea birocraţiei în cabinetele de medicină primară şi la creşterea timpului acordat consultaţiei pacientului, în cadrul vizitei la medicul de familie.

De asemenea, CNAS informează că procedurile de achiziție a mentenanței necesare pentru toate componentele PIAS sunt în curs de elaborare, urmând să fie postate în Sistemul de Achiziții Publice SEAP în scurt timp.

În finalul comunicatului, CNAS cere  scuze pacienților și furnizorilor de servicii medicale pentru problemele create de  disfuncționalitățile PIAS.

Urmărește-ne pe Google News