Cod galben de inundații pe râuri din șase județe până vineri seară

Pericol de inundații
Pericol de inundații
31 iulie 2020, 15:34

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite pe râurile mici din bazinele hidrografice:

– Moldova – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Câmpulung Moldovenesc

– Bistrița – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Dorna Giumalău, din județele Suceava, Harghita, Neamț și Bacău.

Cea de-a doua avertizare vizează râurile mici din bazinele hidrografice: Vișeu – bazin superior, Iza – bazin superior, Someșul Mare – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, Lăpuș – bazin superior, din județele Maramureș și Bistrița-Năsăud.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din bazinul superior al Someșului Mare.

Ambele avertizări sunt în vigoare până la ora 22.00.

Urmărește-ne pe Google News