Cod roșu de viscol la peste 1800 de metri, în Carpații Meridionali, cod portocaliu și cod galben de vânt puternic în alte zone montane

Tot de marți noapte, de la ora 22.00, până miercuri, ora 14.00, va fi cod portocaliu intensificări puternice ale vântului și cantități însemnate de precipitații, la altitudini de peste 1800 m în Munții Apuseni și nordul Carpaților Orientali și la altitudini între 1500 m și 1800 m în Carpații Meridionali
La altitudini de peste 1800 m în Munții Apuseni și nordul Carpaților Orientali va fi viscol puternic (rafale de peste 100…110 km/h), în timp ce la altitudini între 1500 m și 1800 m în Carpații Meridionali vor fi intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 100…110 km/h) și precipitații mixte.
Se vor acumula cantități însemnate de precipitații, de 30…50 l/mp și izolat de peste 60…70 l/mp.
Vântul va continua să prezinte intensificări puternice până în seara zilei de miercuri (18 ianuarie).
Și este în vigoare, de marți, 17 ianuarie, ora 11.00 până joi, 19 ianuarie, ora 18.00, un cod galben de intensificări susținute ale vântului, cantități importante de apă în zona montană.
La munte, în Banat, Crișana, Maramureș, Dobrogea și în nord-vestul Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…75 km/h.
În zona montană se vor acumula cantități de precipitații în general de 25…40 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1500 m mixte.
Temporar va ploua și în restul teritoriului, în special în jumătatea de vest, unde se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 20…25 l/mp.
Din seara zilei de miercuri (18 ianuarie), la început în regiunile vestice, apoi treptat și în zonele de munte, vântul va slăbi în intensitate.