Colecția de artă a lui George Michael, vândută la licitație în scopuri caritabile
21 februarie 2019, 08:42
Colecția George Michael este numele expoziției curate de casa de licitații Christie’s și vernisată la Los Angeles.
Așa cum îi spune și numele este vorba de lucrări cumpărate și colecționate de regretatul muzician.
În termeni de valoare, sunt lucrări de la 400 de lire până la 1 milion de lire sterline.
Pe lângă vernisajul de la Los Angeles, secțiuni din colecție vor fi expuse luna aceasta și la Shanghai și Hong Kong.
La jumătatea lunii martie întreaga colecție se mută la Londra unde pe 14 martie are loc licitația organizată de casa Christie’s.
În acord cu testamentul lui George Micahel, toți banii adunați din vânzarea acestor opere vor fi împărțiți între mai multe fundații caritabile susținute de artist în timpul vieții.

