Comandantul Garnizoanei Tulcea: S-au identificat mai multe bucăţi de materiale la Nufăru. Nu sunt ameninţări

„Se execută căutări, verificări, cercetări, conform procedurilor specifice Ministerului Apărării Naţionale. (…) Aceste bucăţi sunt localizate aproximativ la 2 km sud de localitatea Nufăru, pe un deal. Această zonă este greu vizibilă de pe zona terestră, se vede mai bine din aer. Din acest motiv, ele au fost văzute prima dată de elicopter, după care s-au deplasat echipele terestre la locul în care aparatul a lovit pământul. (…) Nu sunt restricţii, nu sunt pericole, nu sunt ameninţări, singura restricţionare este cea legată de această zonă, unde, până la momentul finalizării anchetei şi verificărilor, este absolut interzis accesul în zonă. (…) Momentan s-au identificat mai multe bucăţi de materiale, compozite, materiale metalice. Comisia specializată în identificarea acestor obiecte este în curs de cercetare şi încă nu vă pot da alte detalii’, a declarat comandorul Antoanel-Marian Vătămanu.
Potrivit comandantului Garnizoanei Tulcea, căutările sunt efectuate de către echipe mixte, formate din forţe de la Ministerul Apărării Naţionale, Flotila Fluvială, Regimentul 307 Infanterie Marină, divizioanele Flotilei Fluviale, DGIA, Ministerul Afacerilor Interne şi de la Serviciul Român de Informaţii.
Preluare: Agerpres