Comercianții italieni sunt obligați să accepte plățile cu cardul. Autoritățile speră că astfel vor combate evaziunea fiscală
Alberta Forgiarini, corespondent TVR în Italia: Chiar și această cafea de 1 euro va putea fi plătită cu cardul în Italia. Dacă vânzătorul refuză acest lucru, atunci poate primi o amendă de 30 de euro, plus 4 la sută din valoarea tranzacției.
Italienii sunt printre codașii Europei când vine vorba de plățile digitale, alături de România și Bulgaria, conform unui raport european.
Obligativitatea deținerii unui POS de către comercianți există de câțiva ani, însă mulți nu îl foloseau până acum.
Amenzile pentru refuzul unei plăți electronice ar fi trebuit să intre în vigoare anul viitor, dar data a fost anticipată odată cu implementarea PNRR. Comercianții spun că la tranzacțiile mici riscă să iasă în pierdere, din cauza comisioanelor percepute de bănci.
Tot pentru a combate evaziunea fiscală, de la începutul acestui an, italienilor li s-a impus limita de 999 de euro pentru plățile în numerar, cu 1000 de euro mai puțin decât era prevăzut anul trecut.

