Condiții grele pentru vânzătorii de pepeni. Trăiesc în corturi toată vara, iar cei mai mulți practică acest mod de vânzare încă de când erau copii

12 august 2023, 13:41

Ana-Maria este din Dolj și, de opt ani, își petrece verile în Cluj-Napoca, muncind. De dimineață până seara, vinde fructe și legume produse de familia ei. Cortul îi este casă în toată această perioadă. Aici încearcă să își creeze condiții care să-i permită să se odihnească pe timp de zi, iar un membru al familiei este nevoit să rămână și noaptea, pentru că altfel se pot trezi fără marfă.

Tot din Dolj este și Gabriel. Și el locuiește cu familia în cortul cu fructe și legume.

Alți comercianți au avut mai mult noroc și au găsit cazare.

Totuși, numărul acestor corturi a scăzut drastic în ultimii ani, de când comercializarea de fructe și legume în spațiul public în oraș a fost interzisă prin hotărâre de Consiliu Local. Toți acești comercianți au corturile pe spații private și plătesc chirie.

Anul trecut, a fost pus în dezbatere publică un proiect care prevedea interzicerea vânzării de fructe și legume de sezon oriunde în afară piețelor. În caz contrar, erau prevăzute amenzi între 1.500 și 2.500 de lei, însă proiectul a fost amânat.

Urmărește-ne pe Google News