Consultări cu partidele la Palatul Cotroceni, pentru desemnarea unui premier. Poziția partidelor
ACTUALIZARE 15:30 UDMR așteaptă decizia președintelui în privința premierului. Dacă o va propune pe Viorica Dancilă, Uniunea va avea o discuție cu aceasta.
ACTUALIZARE 14.30 Delegația PMP, la consultările cu președintele Iohannis.
Declarații Traian Băsescu: Eu am susținut în fața președintelui că PSD nu merită să guverneze. Am făcut două propuneri pentru funcția de prim-ministru: una pentru primul guvern și a doua pentru al doilea guvern care nu mai are cum să cadă – ar trece pentru a nu da președintelui posibilitatea să dizolve Parlamentului. Prima propunere este Siegfried Mureșan – negociatorul bugetului UE pentru 2018. Pentru al doilea guvern propunerea este Eugen Tomac. Ambii nu sunt oamenii lui Daddy, ci oameni eficienți.
ACTUALIZARE 14.00 La consultări a ajuns delegația USR. Declarații Dan Barna, USR: Ne-am exprimat susținerea pentru un astfel de guvern, dar cu următoarele condiții: anularea legilor justiției, componenta fiscală, fără penali în funcții publice. Soluția decentă este de de alegeri anticipate, de aceea primul pas ar fi desemnarea unui premier care să nu fie din PSD.
ACTUALIZARE 13:45 Delegația PNL a ieșit de la consultări.
Ludovic Orban: Opțiunea noastră este provocarea de alegeri anticipate. PNL își poate da ajutorul pentru formarea unei coaliții majoritare
ACTUALIZARE 13.00 Delegația PNL a ajuns la Palatul Cotroceni. Participă la dicuții: preşedintele liberal, Ludovic Orban, Raluca Turcan, Iulian Dumitrescu, Robert Sighiartău și Vlad Nistor.
ACTUALIZARE 12.30 Delegația PSD- ALDE a ieșit de la consultări.
I-am prezentat preşedintelui în mod oficial şi direct propunerea noastră, în persoana doamnei Viorica Dăncilă. I-am prezentat şi procedura prin care a fost desemnată ca şi propunere în cadrul Partidului Social Democrat, colegul nostru de la ALDE l-a informat că azi dimineață s-a decis în forumul statutar susținerea doamnei Dăncilă, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea a mai spus că a prezentat președintelui un tabel cu semnături ale parlamentarilor care o susțin pe Viorica Dăncilă și că nu există niciun fel de problemă cu privire la majoritatea parlamentară.
Mi-am prezentat argumentele care ne-au făcut să o propunem, a subliniat Liviu Dragnea.
Președintele ne-a transmis că dorește să nu se prelungească numirea unui premier. Va lua o decizie azi sau mâine. Suntem pregătiți să convocam Parlamentul în sesiune extraordinară pentru a începe numirile de miniștri. Nu avem niciun motiv să credem că președintele va respinge propunerea, crede Liviu Dragnea.
Noi avem speranța că sunt suficiente argumente ca președintele să o accepte pe doamna Dăncilă, a mai adăugat Liviu Dragnea.
ACTUALIZARE 12.00 Delegația Coaliției de guvernare a ajuns la Palatul Cotroceni pentru consultări. Din delegație fac parte: Liviu Dragnea (PSD), Daniel Chițoiu (ALDE), Paul Stănescu (PSD), Marian Neașu (PSD) și Graţiela Gavrilescu (ALDE).
ACTUALIZARE 10:30 Membrii Comitetului Politic Executiv al ALDE au votat miercuri, în unanimitate, în favoarea susţinerii politice a „Vioricăi Dăncilă pentru funcţia de prim-ministru, a declarat vicepreşedintele ALDE, Varujan Vosganian. Din componenţa delegaţiei care merge la Palatul Cotroceni face parte Graţiela Gavrilescu şi Daniel Chiţoiu. Călin Popescu Tăriceanu nu participă la consultări.
Toţi participanţii au votat în unanimitate susţinerea politică a doamnei Viorica Dăncilă pentru funcţia de prim-ministru al Guvernului României. În legătură cu componenţa delegaţiei, am mandatat pe doamna Graţiela Gavrilescu, viceprim-ministru, şi pe domnul Daniel Chiţoiu să reprezinte ALDE, a precizat Vosganian.
Miniștrii noștri îți merită locul pe care îl au în Guvern. Rezerva noastră în legătură cu evaluările care au fost anunțate săptămânile trecute este că nu trebuie să fie făcute sub presiune.
___________________________________________
Consultările încep la ora 12,00, cu reprezentanţii PSD şi ALDE. La ora 13,00, urmează PNL, la 14,00 – USR, la 14,30 – PMP, iar la 15,00 – UDMR. Reprezentanţii grupului parlamentar al minorităţilor naţionale se vor întâlni cu preşedintele Iohannis la ora 15,30.
Social-democraţii au nominalizat-o în şedinţa Comitetului Executiv Naţional pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de prim-ministru, urmând ca ALDE să se reunească miercuri în şedinţa conducerii pentru a valida oficial propunerea PSD. Pe de altă parte, Opoziţia susţine alegeri anticipate.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că Viorica Dăncilă este un europarlamentar respectat la Bruxelles iar desemnarea ei ca premier va ajuta România în procesul de pregătire a preluării, anul viitor, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Dragnea a precizat că va face parte din delegaţia care va merge la Cotroceni alături de secretarul general al PSD, Marian Neacşu, şi de încă un social-democrat, al cărui nume nu este încă stabilit, precum şi de doi reprezentanţi ai ALDE. Potrivit ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, ALDE va fi reprezentată la consultările de la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier de secretarul general al formaţiunii, Daniel Chiţoiu, şi de vicepreşedintele Graţiela Gavrilescu.
Partidul Naţional Liberal va merge la Cotroceni cu mandatul de a solicita alegeri anticipate, în măsura în care este posibil constituţional, iar, în cazul în care nu se poate acest lucru, să nu refuze răspunderea de a forma o majoritate parlamentară care să sprijine un Guvern fără PSD, a anunţat preşedintele PNL, Ludovic Orban.
USR va merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu propunerea de organizare de alegeri anticipate şi nu va avansa un nume de premier, potrivit preşedintelui partidului, Dan Barna.
USR s-a declarat dispus să sprijine un premier liberal și să voteze în Parlament orice formulă din care PSD ar fi exclus.
Delegaţia USR la Cotroceni va fi compusă din Dan Barna,Vlad Alexandrescu, Elek Levente, Ionuţ Moşteanu şi Florina Presadă.
Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a declarat că acest partid va participa la consultările de la Palatul Cotroceni şi are o propunere de premier, pe care însă nu a dorit să o facă publică.
Liderul PMP a refuzat că precizeze dacă pentru obţinerea unei majorităţi care să sprijine propunerea PMP şi formarea unei majorităţi parlamentare popularii ar apela şi la UDMR.
Delegaţia UDMR care va participa la consultări va fi formată din liderul Uniunii, Kelemen Hunor, deputatul Korodi Attila, senatorul Cseke Attila şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.
Liderul grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian, a declarat, pentru AGERPRES, că delegaţia deputaţilor aparţinând minorităţilor va merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu „un mandat de informare” şi cu speranţa că peste şase luni nu vor fi reluate demersurile pentru o nouă formulă guvernamentală.
El a precizat că grupul minorităţilor naţionale nu a susţinut niciun Guvern în legislatura aceasta. Delegaţia grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor va fi formată din deputaţii Varujan Pambuccian, Dragoş Zisopol, Iulius Firczak şi Giureci-Slobodan Ghera.
Șeful statului are dreptul constituțional de a respinge candidatul propus de partide, lucru care s-a și întâmplat în urmă cu un an, când primul nume avansat de PSD, Sevil Shhaideh, nu a fost acceptat de Klaus Iohannis.