Noi mărturii cutremurătoare în cazul azilelor groazei. Șeful IPJ Ilfov și-a dat demisia. CRJ atrage atenția că valul de verificări poate avea efecte negative asupra persoanelor din centre
Totul a plecat de la un apel la 112, al unui bărbat care anunța că în sectorul 6 funcționează un centru privat de bătrâni fără autorizație. Polițiști, pompieri, reprezentanți ai agenției pentru plăți și inspecție socială, comisari de la protecția consumatorilor și inspectori de muncă, sanitar-veterinari și de la sănătate publică au început imediat verificările.
Verificările arată că normele de igienă nu ar fi fost respectate, nici cele de cazare și că a fost găsită și mâncare expirată.
În centru erau 25 de persoane. Mai multe echipaje medicale au fost chemate pentru a evalua starea de sănătate a bătrânilor și pentru a-i transfera către spitale sau alte centre.
Rudele rezidenților susțin că acuzațiile sunt false și că vârstnicii erau bine îngrijiți.
Anchetatorii au confirmat că centrul nu avea autorizație de funcționare. A fost deschis un dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii și vătămare corporală din culpă.
Unii proprietari ai centrelor private contestă însă rezultatele controalelor făcute de autorități.
De exemplu, patronul centrului din Pipera, ai cărui beneficiari au fost găsiţi într-o clădire neterminată din câmp, în Tunari, susţine că a mutat bolnavii tocmai pentru a le fi mai bine şi că anunţase autorităţile că schimbă locația.
Între timp apar noi mărturii despre ororile care aveau loc într-unul dintre azilele groazei din Voluntari, cercetate de DIICOT. O vecină a povestit pentru știrile TVR ce a convins-o să sesizeze autoritățile.
Iar despre traumele prin care au trecut povestesc chiar cei din acel centru, într-un reportaj Libertatea.ro:
„În mine nu dădeau. În schimb, țipau la mine când întrebam ceva. Ne ziceau să dăm cu mătura prin curte. N-am avut curaj să refuz vreodată.” (sursa: Libertatea.ro)
Este mărturia unei femei care a trăit în acel azil. Și, întrebată ce se întâmpla dacă nu voia să măture, izbucnește în plâns.
În cazul cercetat de procurorii DIICOT, continuă și seria destituirilor. Şeful IPJ Ilfov și-a dat demisia. El și adjuncții săi erau verificaţi în scandalul „azilelor groazei”. După plecarea acestuia din funcție urmează să fie schimbați și cei doi adjuncți ai săi, precum și conducerea poliției Voluntari. Deja, au apărut informaţii potrivit cărora șeful Poliției din Voluntari vrea să se pensioneze.
Centrul pentru Resurse Juridice a sesizat de multe ori, cu documente, autoritățile statului, inclusiv ministerul Muncii. În martie, chiar Corpul de Control al premierului a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea. Încă o dovadă că guvernanții știau de problemele din azile.
Acum, reprezentanții CRJ atrag atenția că valul de verificări declanșat de autorități poate avea efecte negative asupra persoanelor din centre. Și acuză o așa-zisă „vânătoare de vrăjitoare”.
În total, în primele două zile, au fost verificate 988 de centre din toată țara. 11 au fost închise, iar în cazul a 25 dintre ele inspectorii au decis suspendarea licenței.
Atenție, în caz de urgenţă, apelaţi numărul Telverde 0800 500 333 destinat victimelor violenţei domestice și traficului de persoane. Iar la numărul de urgență 119 se pot semnala cazurile de abuz asupra copiilor.