Controale şi amenzi în cluburile şi în discotecile din Sectorul 2 al Capitalei
La prima oprire, pompierii au avut parte de o surpriză. Uşile unui club de pe Calea Moşilor erau închise deşi, cu câteva minute înainte, fuseseră larg deschise. Nici proprietarii unei cafenele nu erau bucuroşi de prezenţa inspectorilor ISU, aşa că, la vederea lor, au închis brusc.
Pompierii şi poliţiştii au stricat, însă, distracţia unor tineri care petreceau într-un club de pe Bulevardul Carol.
În cele două nopţi de control, pompierii au verificat instalaţiile electrice, dacă sunt iluminate căile de evacuare şi dacă oamenii pot fi evacuaţi în caz de nenorocire. Au mai vrut să afle dacă angajaţilor li s-a făcut instructajul şi dacă există autorizaţie de securitate la incendiu.
Reprezentanţii patronatului hotelurilor şi restaurantelor din România fac apel la administratorii de cluburi şi discoteci să respecte normele legale de siguranţă la incendiu. Au ca termen data de 30 iunie 2017, stabilită printr-o ordonanţă de urgenţă a guvernului.
Ultima acţiune preventivă de amploare, derulată la nivel naţional, care a vizat imobilele în care funcţionează cluburi şi discoteci, a avut loc în noiembrie anul trecut.
Timp de două zile, au fost controlate circa 450 de localuri şi s-au dat peste 400 de amenzi.

