Convoaiele militare franceze care au plecat spre România – demonstrație de forță în una dintre cele mai mari operațiuni logistice din ultimii 30 de ani. Cât de puternice sunt tancurile Leclerc care vor ajunge la Cincu
Militarii din Hexagon vor aduce în România în jur de 10 tancuri grele Leclerc și 20 de transportoare blindate.
În următoarea perioadă vor veni la Cincu nu mai puțin de 10 convoaie militare.
Francezii spun că pentru ei este una dintre cele mai mari operațiuni logistice din ultimii 30 de ani.
Pentru că blindatele sunt foarte grele, dificil de transportat, distanța e mare, dar și din cauza infrastructurii deficitare de la noi, tancurile vor ajunge la destinație în aproximativ o săptămână.
În același timp, armata franceză va trimite în România mai multe trenuri cu muniție, alimente și echipamente pentru mentenanță.
Leclerc este unul dintre cele mai bune tancuri ale momentului, explică Adelin Petrișor, jurnalist TVR. Un astfel de blindat cântărește în jur de 60 de tone. Un tanc Leclerc are un echipaj de 3 persoane și poate rula pe șosea cu peste 70 de km/oră. Pe teren accidentat, poate atinge o viteză de peste 50 de km/oră.
Franța conduce grupul de luptă al NATO din România. Parisul a trimis militari în baza Mihail Kogălniceanu la doar câteva zile după ce Rusia a invadat Ucraina.
În prezent, la Cincu sunt câteva sute de militari francezi.
Războiul din Ucraina a determinat Alianța Nord-Atlantică să întărească flancul estic cu 4 noi grupuri de luptă: în Slovacia, Ungaria, Bulgaria și România.
Până la invazia din februarie, NATO avea astfel de unități doar în Polonia și țările baltice.

