COOLTURA Începe FESTin pe Bulevard! Zeci de spectacole la Nottara și pe scenele teatrelor partenere
„Alcool”, în regia lui Mihai Măniuțiu, s-a jucat în preambulul festivalului.
În următoarele 10 zile, la Teatrul Nottara și pe scenele altor teatre partenere vor fi prezentate peste 30 de spectacole.
Printre acestea, premiera „MOLIÈRE” a actorilor de la Nottara, „Comedia erorilor”, producție a Teatrului de Nord, trupa Harag György din Satu Mare, „Ilegitim” a lui Adrian Sitaru, montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, „Lift” a celor de la Studio M, Sfântu Gheorghe, sau „PRIV”, producție a Teatrului Fredry, Gnieźno din Polonia.
Festivalul este grupat în mai multe secțiuni, la care participă artiști din 9 țări.
Tema principală a festivalului: criza comunicării.
Ca în fiecare an, din festival nu lipsesc şi alte evenimente: spectacole-lectură, discuții cu publicul după reprezentații, evenimente stradale, lansări de carte, expoziții de fotografie de teatru, aniversări ale unor personalități.
Spectacolele din cadrul festivalului pot fi văzute până pe 21 octombrie.

