COOLTURA Scriitorul rus Mihail Şişkin, la Timișoara. Discuție cu publicul despre cărți, bunătate, societate, Revoluție
Mihail Şişkin este considerat cel mai important scriitor rus contemporan. S-a născut în 1961, la Moscova, şi a studiat la Institutul Pedagogic din capitala rusă.
A lucrat ca jurnalist şi apoi ca profesor de engleză şi germană.
Trăiește în Elveția din 1995. Proză scrie însă numai în limba rusă.
Vizita la Timișoara este a doua pe care o face în România.
Mihail Şişkin: „Sunt foarte bucuros că am fost invitat la Timişoara, pentru că acest oraş este deosebit pentru mine. Îmi aduc aminte foarte bine anul 1989, când a început aici Revoluţia. Noi stăteam în jurul radioului, ascultam şi eram cu sufletul alături. Era o vreme minunată, vremea speranţelor. Credeam că de atunci totul va fi altfel şi apoi sigur că a venit vremea dezamăgirilor, după cum vedem. Şi în România, şi în Rusia. Dar este important că, indiferent de ce se întâmplă, omul iese în stradă pentru propria demnitate, pentru a susţine adevărul”.
La noi, Şişkin este cunoscut pentru „Luarea Ismailului”, „Scrisorar” și „Părul Venerei”. Sunt cărți inspirate de experiențele de viață, scrise cu un ton foarte cald și mult lirism.
Șișkin mărturisește că bunătatea trebuie să fie răspunsul scriitorului în fața răului și a cruzimii din societate.
„E foarte greu să vorbeşti despre cărţile tale. Fiecare e o bucată din viaţa ta. În general însă, în traducere, cartea nu mai este a autorului, este a traducătorului. Volumele mele sunt traduse în aproximativ 30 de limbi şi în unele ţări cuceresc mulţi cititori, în altele foarte puţini. Cred că în România, Antoaneta Olteanu a făcut ca eu să am mulţi cititori şi îi sunt recunoscător”, spune Şîşkin.
Mihail Şişkin este singurul scriitor care a câştigat toate cele 3 mari premii literare ruseşti. Spune că acum în Rusia se scrie foarte multă literatură, dar se întreabă ce va rămâne cu adevărat din ea peste ani.
Își dorește să ajungă să fie traduse în română cărțile lui Sasha Sokolov și Vladimir Sharov, scriitorii săi preferați.