CORESPONDENŢĂ EXTERNĂ Paradă militară de Ziua Naţională a Franţei la Paris. 12 militari români vor deschide festivitatea. Ediţia din acest an, dedicată Ucrainei

13 iulie 2022, 21:00

Deviza din acest an este „Să dăm mai departe flacăra”, cu referire la flacăra rezistenţei franceze, la legătura dintre stat şi armată, dar şi la flacăra olimpică în perspectiva Jocurilor Olimpice pe care Parisul le va organiza peste 2 ani.

Defilarea va începe la Arcul de Triumf, va străbate celebrul bulevard Champs Élysées şi se va termina la Concorde. Va fi o desfăşurare impresionantă de forţe prin care Franţa va arăta lumii întregi de ce este mândră.

Militari din flancul de est al Alianţei Nord-Atlantice vor deschide ceremonia, printre ei şi cei 12 militari români sosiţi la Paris.

Vor fi şi soldaţi francezi care participă în ţara noastră la misiunile NATO, Franţa fiind naţiune-cadru.

Peste 6.300 de militari vor trece în pas de defilare pe bulevardul Champs Élysées iar 71 de avioane, 25 de elicoptere, 221 de vehicule şi 220 de cai ai Gărzii Republicane vor completa festivitatea.

Un important dispozitiv de securitate va fi mobilizat, vor fi multe controale iar toate staţiile de metrou şi magazinele pe bulevardul Champs Élyées vor fi închise.

S-au instalat tribunele şi difuzoarele şi s-au marcat cu precizie milimetrica traseele paradei. Cei care vor să asiste la ceremonie sunt rugaţi să vină cu câteva ore înainte. Locurile pe care le vor ocupa spectatorii sunt strict delimitate.

În marile oraşe ale Franţei se vor organiza defilări, baluri populare, concerte şi focuri de artificii.

La Paris, seara se va încheia cu un concert simfonic susţinut de Orchestra Naţională a Franţei, sub bagheta dirijorului român Cristian Măcelaru şi de corul Radio France, concert urmat de mult aşteptatul foc de artificii.

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News