Cozi interminabile pentru testare la ieșirea din Marea Britanie

24 decembrie 2020, 18:15

Peste 50 de țări din întreaga lume au impus restricții călătorilor din Marea Britanie, după ce a fost anunțată acolo apariția unei variante mult mai contagioase a coronavirusului. Decizia autorităților franceze a avut, însă, cel mai mare impact. Între timp, interdicția s-a ridicat, dar cozile au rămas – pentru că este obligatoriu, la intrarea în Franța, un test negativ. Sunt doar câteva centre de testare și niciunul nu e pe marginea drumului. Șoferii sunt sleiți de așteptare și incertitudine.

Pentru sute de români, aflați printre șoferii blocați la graniță, e prea târziu să mai ajungă acasă de Crăciun.

Comisia Europeană estimează că 10.000 de șoferi de tir s-au confruntat cu dificultăți la întoarcere, în urma blocării traficului peste Canalul Mânecii, impuse de Franța.

Deși traficul s-a reluat, normalizarea situației va dura zile în șir. Testele obligatorii cu rezultate eliberate în 30 de minute se fac într-un ritm de până la 300 pe oră, dau asigurări autoritățile britanice. Orice șofer depistat pozitiv este obligat la carantinare pe teritoriul britanic și trebuie să își plătească singur cazarea și întreținerea în izolare.

Urmărește-ne pe Google News