Crește tensiunea în Spania. 700 de primari care susțin referendumul ilegal din Catalonia au fost chemați de procurori la discuții
Referendumul anunţat de guvernul regiunii Catalonia pentru 1 octombrie este ilegal, iar organizarea sa a intrat deja sub incidenţa legii.
Procuratura a ordonat poliţiei să împiedice organizarea scrutinului promovat de coaliţia secesionistă de la Barcelona, iar edilii locali care s-au angajat să sprijine referendumul au fost citaţi ca să dea explicaţii.
NEUS LLOVERAS, Asociația Municipalităților pentru Independență: „Procurorul a chemat la declaraţii 712 sau 720 de primari care au semnat decretul privind libertatea de expresie democratică după convocarea referendumului, un decret în care primarii au spus că susţin parlamentul şi guvernul în organizarea referendumului”.
Dacă refuză să se prezinte la parchet, primarii localităţilor catalane riscă să fie aduşi cu mandat, dar susţinătorii referendumului de independenţă care controlează acum toate instituţiile regionale sunt dispuşi să le ia apărarea.