Creatorul de roboţi. Pasionat de tehnică și invenții, la 74 de ani
Constantin Forsea are 74 de ani. Nu a urmat nicio facultate și a lucrat încă din tinerețe ca frezor la Uzina Tractorul Brașov. A învățat să repare mașini de calcul și s-a specializat în mecanică fină.
Pasionat de tehnologie și automatizări, brașoveanul a construit un robot programabil. Dispozitivul lui manevra cu mare precizie diverse obiecte.
În lipsa softurilor de calculator, pentru sistemul de programare Constantin Forsea a folosit pelicule fotografice. Prin perforațiile din clișeul foto se transmiteau semnale luminoase care acționau robotul.
Robotul lui a fost brevetat. Dar nu a fost exploatat industrial, iar lumea a uitat de el.
Constantin Forsea a continuat să construiască roboți. Singurul rămas funcțional este un mini-robot realizat ca proba de lucru la examenul de la școala de maiștri.
Tot mecanic, fără programare pe calculator, este și robotul ospătar. Clipește și face cu ochiul.
Cel mai complex este însă robotul realizat împreună cu un inginer și un specialist IT. Acesta se prezintă vocal și explică mișcările pe care le face.
Prin programul actual, robotul poate goli conținutul unei sticle într-un pahar sau poate oferi o floare.
Constantin Forsea spune că ar dona robotul unei unități de învățământ, ca material didactic.
Datele oficiale arată că, din cei peste 3.100 de roboți care lucrează în fabricile de la noi, niciunul nu e produs în România.