Criză de sânge în spitalele din Iași. Asociațiile studențești mobilizează tinerii pentru donare
Tinerii sunt mobilizați pentru a donarea sânge, în condițiile în care numărul donatorilor a scăzut la jumătate în ultimii ani.
Sunt tot mai multe zilele în care solicitările spitalelor sunt refuzate din lipsa de stocuri. Cel mai adesea, este vorba despre concentratele trombocitare.
Vlad este student la Teologie Ortodoxă și a donat sânge de șase ori în ultimii trei an. Prima donare a avut loc în cadrul unei campanii organizate, apoi gestul a devenit o obișnuință.
Zeci de tineri au venit la Centrul de Transfuzii pentru a dona sânge.
Aproximativ 40 de persoane vin în fiecare zi să doneze sânge la Centrul de transfuzii din Iași, dar ar fi nevoie de 100.
Cei care pot și vor să doneze sunt așteptați la Centrul de Transfuzii zilnic între orele 7.30 și 13.30. Trebuie să aibă o stare de sănătate bună și minimum 50 de kilograme. Aici vor face mai multe investigații medicale, iar după donare vor primi 7 bonuri de masă.