Criza de sânge s-a acutizat în luna de vârf a concediilor. Numărul donatorilor aproape că s-a înjumătăţit la Centrul de Transfuzie Sanguină al Capitalei. Medicii fac apel la populație să revină la centrele de donare
De 13 luni, o mamă trăieşte aproape numai în spital cu copilul său şi a trecut prin multe momente de disperare. Raul, băiatul său de 15 ani, suferă de leucemie acută limfoblastică şi a avut şi o tumoră malignă. De multe ori, când analizele erau critice, viaţa copilului a depins de transfuzii. Salvarea sa a fost sângele donat de oamenii sensibilizaţi de apelurile disperate ale familiei şi medicilor.
Ecaterina Ailenei Diaconu, mama unui băiat cu leucemie acută internat la Institutul Fundeni: Şi ieri a avut nevoie de sânge şi de trombocite şi n-au avut că există criză. Să se gândească fiecare că se poate întâmpla într-o fracţiune de secundă. Imediat se schimbă viaţa.
În salonul de la etajul șase, de la Institutul Fundeni, mamele storc şi ultima picătură din pungile atât de rare şi preţioase cu trombocite sau cu alte derivate din sânge.
Andreea Șerbănică, şef de secţie clinică Pediatrie II, Institutul Fundeni: La hemoglobină 3, 4 sau la trombocite sub zece mii, riscul de sângerare este extrem de mare şi atunci este foarte grav ce se poate întâmpla.
În luna de vârf a concediilor, au rămas mult prea puţini donatori, dar numărul celor care au nevoie de sânge nu a scăzut. La cel mai mare Centru de Hematologie Pediatrică din România vin copii din toată ţara, inclusiv pentru transplantul medular, pentru care e nevoie de multe transfuzii. Iar medicii cer ajutor de peste tot.
38 de copilaşi sunt internaţi acum la Institutul Fundeni la Clinica de Hematologie Pediatrică şi mai mult de jumătate dintre ei au nevoie de transfuzii sanguine, unii chiar în fiecare zi. Şi nu puţini sunt cei care trebuie să stea internaţi chiar şi o lună jumătate-două.
De trei săptămâni, la Centrul de Transfuzie Sanguină al Capitalei au fost numai 140-150 de donatori pe zi, în medie, faţă de de 230-240, într-o perioadă obişnuită. Şi nici campanii la firme sau instituţii nu s-au putut organiza, fiindcă angajaţii erau în concediu.
Lucia Grijeac, medic primar, Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti: Facem apel către populaţie să revină în centrele de transfuzie, să revină la donare. Unul dintre donatorii de astăzi îmi spunea că nu a înţeles niciodată cât de mare este nevoia de sânge până când nu a avut nevoie pentru unul dintre membrii familiei. Mi-a promis că va reveni în mod regulat la donare.
În Capitală, cei care vor să salveze vieţi pot merge la centrul de transfuzie sanguină între orele 7.30 şi 14.00. Pot dona şi la spitalul Universitar, Gerota şi Militar Central. Cu ajutorul lor şi al medicilor, Raul speră să meargă curând acasă şi să-şi împlinească visul de a deveni avocat. Din spital a trecut de evaluarea naţională şi a intrat la liceu. Nu s-a gândit că a fost la un pas de moarte.