Criză umanitară în Nagorno-Karabah. Doar organizațiile umanitare ajung în regiune

Magazine goale, cozi interminabile la benzinării, femei însărcinate mergând pe jos până la cel mai apropiat spital, pene de curent, nici urmă de gaz la aragaz. Așa trăiesc cei aproximativ 150.000 de locuitori ai regiunii Nagorno-Karabah din primăvară, când Azerbaidjanul a blocat coridorul de aprovizionare Lachin.

Nina Shaverdyan, 23 de ani: Nu avem apă, pentru că singura sursă este un lac de acumulare folosit la producerea energiei şi nu este suficient. Aşa că acum a început să fie şi criză de apă şi din această cauză nu mai e curent, gaz. Pâinea este insuficientă.

În orașe este cel mai greu, pentru că locuitorii depind de ajutoarele umanitare care sunt insuficiente. Țăranii, care aprovizionau piețele, nu au cu ce ajunge la oraș, din cauza penuriei de benzină. Mnistrul armean de Externe a cerut ajutorul Națiunilor Unite.

Ararat Mirzoyan, ministrul armean de Externe: Aceste probleme umanitare trebuie să fie rezolvate printr-o intervenţie fermă a comunităţii internaționale, înainte ca efectele negative să se transforme într-o epurare etnică a poporului din Nagorno-Karabah.

Conflictul din Nagorno-Karabah este cel mai lung din Eurasia post-sovietică. În 1988, etnicii armeni care trăiau în Nagorno-Karabah au cerut transferul a ceea ce era atunci Regiunea Autonomă Nagorno-Karabah (NKAO) din Azerbaidjanul sovietic în Armenia. Odată cu prăbușirea URSS, tensiunile au degenerat într-un război total.