Cum se vede pandemia dintr-o țară distrusă de război. Interviu cu Arhidiaconul Meletius Shatahi, care slujește la Catedrala Patriarhală din capitala Siriei

Ați trecut prin clipele de groază ale războiului ani de zile. Se spune că pandemia care împânzește lumea este un alt fel de război. Ce părere aveți?

Pandemia actuală nu se compară cu războiul prin care a trecut țara noastră, cu toate rachetele și bombele ce deveniseră musafirii noștri de fiecare zi. Nepoftiți, desigur. În privința bolii, mai există speranța că poți lua niște măsuri ce ajută, însă rachetele puteau ajunge oriunde, chiar și în casele noastre. Nu puteam decât să ne uităm și să ne rugăm. Să vezi uneori cum mor lângă tine copii sau bătrâni și să fii neputincios…

Există riscuri ca această boală să se răspândească și în țara dumneavoastră? S-au luat măsuri în acest sens?

Fiind o țară care a suferit opt ani de război (și mai suferă), Siria fiind sub sancțiunile occidentale, (așadar n-are voie să importe nici medicamente, nici echipamentele medicale necesare), cu o  economie distrusă după război,  guvernul a luat măsuri foarte serioase de la început. Atunci  când celelalte țări se uitau încă la ceea ce se întâmplă în China, toate granițele noastre s-au închis. Spre exemplu, în Liban, țara vecină, sunt acum peste 700 de cazuri confirmate, iar în Siria doar 42. Însă grija cea mai mare va începe o dată cu Ramadanul. Tradițiile musulmanilor pot face ca răspândirea acestui virus să devină mai virulentă.

Cum vedeți din Orientul Mijlociu realitatea Europei și a Americii, cele mai amenințate continente?

A fost surprinzător cum a fost lovită Europa. Gândeam că Occidentul are un sistem sanitar mai bine pregătit și ne așteptam ca Europa să fie un exemplu de urmat în felul cum tratează această boală, dată fiind educația cetățenilor ei  și a conștientizării, dar s-a văzut că toată umanitatea  este teribil de fragilă și de slabă.

Ce sfat le-ați da celor care se confruntă cu această boală?

Mă gândesc la toți, dar mai ales, cu tristețe, la bătrâni. Ei sunt binecuvântarea noastră și lumea este lipsită de  zâmbetul lor atunci când ei nu se simt bine. A fi uman înseamnă egalitatea oamenilor și a drepturilor lor. Dar credința este arma. Să nu se descurajeze. Vremea aceasta este o vreme a îmbrățișării. Cel care se consideră pe sine stabilit în credință să aibă grijă de cel care este mai slab în loc să-l judece. Vremea aceasta nu este o vreme a dezbaterii sau a polemicii, ci o vreme a rugăciunii și a încurajării, o vreme a cooperării și a dragostei. Avem destul timp după trecerea pandemiei pentru a dezbate cât dorim.

Autor: Lucia Toader