Curtea de Apel București – Elevul care și-a înjunghiat profesoara cere eliberarea

11 aprilie 2023, 08:10

Tribunalul Bucureşti a dispus, pe 4 aprilie, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a elevului de 16 ani de la Colegiul Naţional „Ion Creangă” din Bucureşti care a atacat cu un cuţit şi a rănit o profesoară de limba japoneză.

Decizia nu este definitivă, însă este executorie, astfel încât adolescentul a ajuns în Arestul Poliţiei Capitalei.

Potrivit Codului penal, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal pentru faptele sale. Dacă minorul are vârsta între 14 şi 16 ani, el răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.

Acuzaţiile în acest caz sunt de tentativă de omor calificat, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Incidentul s-a produs miercuri, după ce profesoara de limbă japoneză a anunţat pe neaşteptate un test. Când a ajuns în dreptul băncii unui elev, acesta a scos un cuţit din rucsac şi a atacat-o în zona gâtului. Profesoara a fost transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Urmărește-ne pe Google News