De ce s-a pus Viktor Orban scut în fața Patriarhului Kirill? Explicațiile unei cercetătoare

De ce Viktor Orban, prim-ministrul unui stat neortodox, îl sprijină atât de fervent pe șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, principalul aliat al lui Putin în războiul împotriva Ucrainei?

Unii observatori caută răspunsul în mentalitățile conservatoare ale lui Viktor Orban și ale patriarhului Kirill, care susțin valorile tradiționale, scrie în The Moscow Times dr. Daniela Kalkandjieva, cercetătoare în istoria religiilor din cadrul Universității din Sofia.

Un detaliu mai puțin cunoscut

Actualul parteneriat dintre statul maghiar și Patriarhia Moscovei are însă și rădăcini istorice. O pagină mai puțin cunoscută a istoriei lor este proiectul Kremlinului de înființare a unei Biserici Ortodoxe Maghiare autocefale după cel de-al Doilea Război Mondial. Ideea inițială a unei Biserici Ortodoxe Maghiare unificate aparține regimului lui Horthy. În calitate de aliat al Germaniei naziste, aceasta a stabilit controlul asupra zonelor cu o populație ortodoxă semnificativă și a considerat că o instituție bisericească unificată ar facilita administrarea acesteia.

În ciuda schimbării politice după căderea Germaniei naziste, statul maghiar postbelic nu a renunțat la ideea unei Biserici Ortodoxe locale, notează Kalkandjieva. Obstacolul major în calea acestui plan a fost componența specifică a minorității ortodoxe din Ungaria. Doar un număr mic dintre membrii săi erau etnici maghiari. Între timp, majoritatea credincioșilor ortodocși s-au stabilit în țară ca refugiați din Imperiul Otoman și din Rusia bolșevică. Ca urmare, minoritatea ortodoxă a fost formată din diferite grupuri etnice aparținând de cinci jurisdicții diferite: Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, Patriarhia Sârbă, Patriarhia Română, Exarhia Bulgară și Biserica Ortodoxă Rusă din Străinătate. Când Armata Roșie a ocupat Ungaria, însă, ultima nu a putut să-și administreze parohiile, deoarece era tratată de sovietici ca fiind aliata lui Hitler.

Un episcop din Uniunea Sovietică

În 1946, Kremlinul s-a arătat interesat de această minoritate ortodoxă. Ca și în alte țări aflate sub controlul Armatei Roșii, oficial inițiativa a venit de la un preot ortodox local, care a făcut apel la Patriarhia Moscovei să aibă grijă de credincioșii săi. Potrivit surselor de arhivă ruse, Ministerul Educației și Cultelor din Budapesta a sprijinit extinderea jurisdicției Moscovei asupra teritoriului Ungariei. Acest act trebuia garantat printr-un concordat între patriarhia rusă și statul maghiar. Într-un viitor îndepărtat, planul presupunea posibilitatea acordării autocefaliei Bisericii Ortodoxe Maghiare, subliniază cercetătoarea.

În acest scop, în august 1946, la Budapesta a sosit o delegație bisericească rusă, condusă de episcopul Nestor de Mukacevo și Ujgorod. A trebuit să plaseze emigranții ruși ortodocși locali la Patriarhia Moscovei și să investigheze situația cu celelalte parohii ortodoxe. În termeni definitivi, rușii au concluzionat că nu exista un ecleziast ortodox maghiar potrivit pentru funcția de episcop. Prin urmare, guvernul maghiar s-a adresat Kremlinului cu o cerere pentru un episcop din Uniunea Sovietică. Moscova și Budapesta au convenit că episcopul rus va fi numit lider temporar al Bisericii Ortodoxe Maghiare. De asemenea, s-a hotărât ca o delegație bisericească maghiară să facă o vizită Patriarhului Alexii pentru a discuta detaliile respective. Structura multijurisdicțională a comunităților ortodoxe din Ungaria a creat însă serioase obstacole. Din acest motiv, la 21 octombrie 1946, Sfântul Sinod rus a decis să ia sub jurisdicția Moscovei doar parohiile ruse și maghiare, lăsând în același timp deschisă întrebarea despre sârbii, românii, bulgarii și grecii ortodocși.

În același timp, Patriarhia Ecumenică s-a opus planului de înființare a unei Biserici Ortodoxe Maghiare. În decembrie 1946, arhimandritul Ilarion (Vasdekas), care era responsabil de parohiile grecești din Ungaria, scria unui om bisericesc din Patriarhia Moscovei că „Biserica maghiară, dacă se poate numi așa, a fost sub jurisdicția Patriarhului Constantinopolului încă din secolul al VII-lea, care, potrivit cronografilor contemporani, a trimis o misiune bisericească în această țară.”

Opoziția patriarhiei române

Ilarion a mai subliniat că, deși, într-o etapă ulterioară, pământurile maghiare au căzut sub controlul papilor romani, Patriarhul Ecumenic nu a renunțat niciodată la drepturile sale asupra lor. Totuși, arhimandritul grec a sugerat că problema bisericii maghiare ar putea fi rezolvată prin eforturile comune ale patriarhiilor din Constantinopol și Moscova. Soluția lor trebuia însă să respecte drepturile canonice ale Patriarhului Constantinopolului, care în calitate de Episcop al Noii Rome a avut privilegiul de a înființa noi biserici autocefale situate în afara teritoriilor bisericilor autocefale ortodoxe existente. De asemenea, trebuia să recunoască rolul Patriarhiei Constantinopolului ca biserică-mamă a celei maghiare.

În acest sens, Ilarion a comentat că drepturile Bisericii Ortodoxe Ruse în această situație particulară au provenit din controlul militar sovietic asupra Ungariei, care a permis acestei instituții religioase particulare să ofere îngrijire populației ortodoxe locale. Numirea viitorului conducător al unei Biserici Ortodoxe Maghiare trebuia însă aranjată de patriarhiile Constantinopolului și Moscovei. În acest sens, Ilarion și-a sugerat propria numire în această funcție și a menționat că Patriarhul Ecumenic o va sprijini. La rândul lor, patriarhia sârbă și cea română s-au opus și ele planului pentru o Biserică Ortodoxă Maghiară și au făcut apel la conducerea bisericii ruse să-l oprească.

Oprirea proiectului

În ciuda acestei rezistențe, guvernul maghiar a continuat cu pregătirile. În aprilie 1947, a cerut Patriarhului Alexii să-l consacre pe Janos Varju ca episcop al Bisericii Ortodoxe Maghiare și să-l includă în Sfântul Sinod de la Moscova. În acest fel, noua biserică urma să primească un statut similar cu cel al Bisericii Ortodoxe Cehoslovace. Șeful Bisericii Ruse nu a refuzat propunerea, ci a cerut guvernului maghiar să negocieze înființarea noii biserici cu România și Iugoslavia și să țină cont de părerea parohiilor române și sârbe din Ungaria.

Drept urmare, proiectul pentru o Biserică Ortodoxă Maghiară a fost oprit. Conducerea statului sovietic nu a dat undă verde realizării sale în forță pentru că ar fi antagonizat bisericile sârbe și române și le-ar apropiat de Patriarhia Constantinopolului într-un moment în care Kremlinul pregătea convocarea unui conciliu ecumenic la Moscova, programat pentru toamna anului 1947. Se preconiza transferul titlului ecumenic de Patriarh al Constantinopolului semenului său rus. Între timp, Războiul Rece și revolta lui Tito împotriva lui Stalin au schimbat situația geopolitică. Fractura dintre Iugoslavia și Uniunea Sovietică a exclus Biserica Ortodoxă Sârbă de pe orbita Patriarhiei Moscovei. Planul pentru o Biserică Ortodoxă Maghiară autocefală a fost abandonat mulți ani, scrie Daniela Kalkandjieva.

O problemă extrem de sensibilă

În situația geopolitică actuală, însă, Kremlinul ar putea profita de revigorarea sa. Pe de o parte, de la recunoașterea autocefaliei ucrainene de către Patriarhia Ecumenică, conducerea bisericii din Moscova caută să se răzbune în diferite locuri de pe glob. Din această perspectivă, crearea unei Biserici Ortodoxe autocefale pe ținuturile Panoniei medievale ar schimba echilibrul în lumea ortodoxă.

În special, ca loc de memorie pentru națiunile slave care lăudă pe Sfinții Chiril și Metodie drept creatorii alfabetului, liturghiei și culturii lor, înființarea unei Biserici Ortodoxe Maghiare ar deveni o problemă extrem de sensibilă, explică Kalkandjieva.

În același timp, statul și autoritățile bisericești ruse ar putea folosi situația pentru diminuarea valorii simbolice a declarării în 1980 a celor doi sfinți frați ca patroni ai Europei de către Papa Ioan Paul al II-lea, celebru pentru lupta sa împotriva comunismului. La rândul său, Orban ar putea folosi noua biserică ca mijloc de a suprima vocile liberale din bisericile catolice și protestante locale.

Pe de altă parte, chiar dacă proiectul autocefaliei maghiare rămâne doar pe hârtie, patriarhia Moscovei l-ar putea folosi pentru a exercita presiuni asupra acelor biserici ortodoxe care au structuri în Ungaria. Deosebit de sensibilă ar fi Patriarhia Sârbă care tocmai a fost de acord să renunțe la jurisdicția sa asupra Bisericii Ortodoxe din Republica Macedonia de Nord. La fel ca la sfârșitul anilor 1940, aceste biserici au protestat fără a se putea uni împotriva Patriarhiei Moscovei și a guvernului lui Orban.

Pe scurt, problema autocefaliei maghiare, materializată sau nu, are potențialul de a provoca conflicte religioase, politice și sociale în Europa de Sud-Est și Centrală care ar putea slăbi unitatea Uniunii Europene și NATO, mai argumentează cercetătoarea.