De la 1 ianuarie 2021 vom călători în Marea Britanie în condiții speciale: vize pentru călătorii de peste 6 luni, pentru muncă și studii

24 decembrie 2020, 20:46

S-a ajuns la acordul pentru perioada post-Brexit cu o săptămână înaintea încheierii perioadei de tranziție, după luni de negocieri dure.

A fost un drum lung şi sinuos, dar prezentăm un acord bun, care va stabili fundații solide pentru un nou început cu un prieten de lungă durată, a declarat președinta Comisiei Europene.

Iar premierul britanic a vorbit despre o nouă stabilitate. A și postat o poză cu el cu brațele întinse, făcând semnul victoriei, alături de mesajul Acordul a fost încheiat.

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene: Este corect, este echilibrat şi este lucrul bun şi responsabil de făcut pentru ambele părţi. Înseamnă că, în sfârşit, putem lăsa Brexit-ul în urmă şi Europa poate să meargă mai departe.

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: Vom fi prietenul vostru, aliatul vostru, sprijinul vostru și, într-adevăr, să nu uităm, prima voastră piață. Pentru că, chiar dacă am părăsit UE, această țară rămâne atașată cultural, emoțional, istoric, strategic și geopolitic Europei.

Premierul Johnson a anunțat un acord de liber schimb, fără tarife și fără cote pe piața Uniunii.

Dar și ceea ce a numit recăpătarea controlului asupra destinului Marii Britanii. Ceea ce înseamnă, între altele, controlul imigrației și al frontierelor.

De la 1 ianuarie se schimbă condițiile de călătorie pentru europeni, deci și pentru români.

Se intră fără viză, în scop turistic sau pentru vizite doar pentru o perioadă de până la 6 luni.

Peste această durată este nevoie de viză.

De asemenea, românii care vor să muncească sau să studieze au nevoie de viză.

Până pe 30 septembrie 2021, se poate intra în Marea Britanie și cu buletinul. După această perioadă, se va intra doar cu un pașaport valabil.

Urmărește-ne pe Google News