De marți, fără dosare cu șină, fără copii legalizate. Cât de pregătite sunt instituțiile publice să renunțe la această cutumă devenită simbol al ineficienței administrative
Dragoș Porojnicu, jurnalist TVR: De astăzi înainte, dosarul cu șina va ține de domeniul trecutului. Instituțiile publice, centrale sau locale, dar și persoanele juridice cu statut de utilitate publică nu mai au voie să ceară dosar, fie el cu sau fără, și nici vreo altă taxă.
Funcționarii din instituțiile statului sunt obligați să accepte copii în format electronic ale cărților de identitate, transmise prin e-mail.
Dispare și obligația de a depune copii legalizate, care sunt înlocuite de certificarea conformității cu originalul de către funcționarul competent.
Autoritățile vor fi obligate să accepte și copia legalizată în locul actului original.
„Ajungi cu actele, nu ți se spune de dosar cu șină, ajungi, vrem dosar cu șină. Stai la o coadă imensă, ajungi în față, păi vă mai trebuie! Pai nu mi-ați spus, că am notat pe hârtie. Ba da, vă mai trebuie. Te întorci înapoi, iarăși te duci.„
În orașul Piatra Neamț, unele instituții au găsit soluții de avarie pentru a veni în sprijinul celor care depun diverse cereri.
Cms. Marius Cârjă, împuternicit S.R.P.C.I.V Neamț: Persoana în cauză se prezintă la ghișeul de programări cu documentele în original, iar lucrătorul de poliție își face copiile necesare.
În Cluj-Napoca, primarul dă asigurări că nicio instituție din subordine nu va mai cere cetățenilor dosare cu șine sau copii după documente.
Emil Boc, primar Cluj-Napoca: Nimeni nu mai cere dosar nici cu șină, nici dosar cu plic, pentru niciun fel de cerere sau serviciu pe care îl prestează Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Specialiștii în administrație consultați de Știrile TVR mai temperează avântul declarativ al autorităților.
Dragoș Dincă, prof. univ., Administraţie Publică, SNSPA: Eu cred că vom înlocui dosarul cu șină cu folia de plastic, pentru că instituțiile publice, în mare parte, nu sunt pregătite tehnic, logistic, uman pentru această schimbare. (…) Pentru a renunța în totalitate la dosarul cu șină ar trebui să avem sisteme informatice funcționale, care nu se fac de pe o zi pe alta, necesită timp și pregătire. Și tehnic, dar și din perspectiva oamenilor care să le folosească.
Și asta pentru că, spun specialiștii, încă sunt instituții publice care cer cetățenilor copii după documente eliberate de propriii funcționari.