De vineri, vremea va deveni rece în toată țara, iar de luni temperaturile vor începe să crească din nou

20 februarie 2019, 11:12

În partea de sud a țării, și mâine va fi cald, temperaturile încadrându-se între 8 și 13 grade.

Răcirea se va simți mai ales în zonele din jumătatea de nord a țării, acolo unde, treptat, vor începe precipitațiile.

În următoarele zile, se vor produce schimbări totale ale vremii.

Apar și precipitații, dar și intensificări ale vântului.

Precipitațiile încep de mâine, din regiunile de nord-vest și se vor extinde treptat, iar până vineri seara vor cuprinde toată țara.

La început vor fi ploi, precipitații mixte, apoi ninsori.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, precipitațiile se vor restrânge.

Vântul va intensifica senzația de rece.

În nopțile de vineri spre sâmbătă și sâmbătă spre duminică, vor si temperaturi sub zero grade.

Vineri spre sâmbătă, mai ales în jumătatea de nord a țării, iar sâmbătă spre duminică, în toată țara, va fi ger.

În depresiuni, posibil minus 20 de grade.

De luni, temperaturile vor începe să crească.

Urmărește-ne pe Google News