Defrișări pe Via Transilvanica, în ciuda parteneriatelor între organizațiile ONG-uri și Romsilva, potrivit cărora pe traseele turistice nu se vor efectua lucrări de exploatare

9 octombrie 2020, 11:02

O poză cu un copac marcat pentru tăiere a adunat sute de reacții în spațiul public. Este vorba mai mulți arbori care au fost însemnați în acest fel, de pe traseul turistic Via Transilvanica. Reprezentanții asociației Tășuleasa Social, cărora le aparține proiectul, spun că există parteneriate cu autoritățile care protejează arborii de pe traseele turistice

Arborii de pe Via Trasnilvanica au marcaje care îi ajută pe drumeți să se orienteze. Tăierea acestor copaci reprezintă atât o problemă de mediu, cât și un obstacol pentru cei care intenționează să parcurgă faimosul traseu.

Membrii asociației spun că, în urma postării pe rețelele de socializare, au fost contactați de reprezentanții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, care și-a prezentat intenția de a rezolva această problemă.

Via Transilvanica este un proiect al asociației Tășuleasa Social, iar conceptul constă în amenajarea unui drum de o mie de kilometri, pe care drumeții să-l parcurgă la pas. Traseul pornește de la Putna, străbate Transilvania și va ajunge până la Drobeta Turnu-Severin. Până acum, au fost amenajați 800 de kilometri. Asociația Tășuleasa Social a organizat, de-a lungul anilor, mai multe campanii de împădurire, la care au participat mii de voluntari.

Urmărește-ne pe Google News