Demonstrații pentru unitatea Europei. Mii de persoane au manifestat în mai multe oraşe în semn de susținere pentru UE
Organizația Pulse of Europe a chemat cetățenii europeni să iasă în stradă pentru susținerea UE la doar câteva zile de la anunțul declanșării procesului de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Germanii au fost de departe cei care au răspuns în număr mare invitației.
Manifestez pentru Europa, pentru că sunt de părere că acest proiect ne-a dat 60 de ani de pace. Şi nu putem depăşi toate problemele pe care le avem decât uniţi, a spus unul dintre manifestanți.
Sunt un european hotărât. Şi văd cu siguranţă multe pericole care pun la încercare unitatea Europei. De aceea sunt aici, să manifestez pentru unitatea Europei, a declarat un tânăr demonstrant.
În capitala Uniunii Europene, la Bruxelles, doar aproximativ 50 de persoane au răspuns apelului organizației Pulse of Europe, majoritatea belgienilor preferând să urmărească turul ciclist al Flandrei.

