Denis Prokopenko, comandantul regimentului Azov, întors din Turcia: De azi înainte vom continua lupta împreună. Cu siguranţă vom avea ceva de spus

9 iulie 2023, 13:59

Ei sunt o parte din eroii de la Azovstal. După ce s-au predat, în mai anul trecut, Turcia a reuşit să obţină eliberarea lor. Condiţia era ca ei să rămână în ţara lui Erdogan până la sfârşitul războiului. Dar preşedintele Zelenski s-a întors din vizita de la Istanbul împreună cu ei.

Zelenski: Astăzi, când s-au împlinit 500 de zile de război, i-am adus acasă, în Ucraina, pe 5 dintre eroii Ucrainei. Sunt comandanţii apărării de la Mariupol şi Azovstal. Denis Prokopenko, Sviatoslav Palamar, Serhii Volinski, Oleh Khomenko, Denis Shleha. Au luptat pentru Ucraina. Au supravieţuit ca ostatici ai ruşilor, au petrecut peste 300 de zile în Turcia, era timpul să vină acasă.

Pentru eroii de la Mariupol şi Azovstal revenirea acasă înseamnă reintrarea în luptă.

Denis Prokopenko, comandantul regimentului Azov: De azi înainte vom continua lupta împreună. Cu siguranţă că vom avea ceva de spus în această luptă. De azi, cel mai important lucru este că armata ucraineană are poziţii strategice pe front. Şi cu fiecare zi care trece, avansăm, distrugem inamicul.

Decizia preşedintelui Recep Erdogan de a le permite celor 5 comandanţi să plece în Ucraina nu este deloc pe placul Kremlinului care a şi acuzat Turcia că a încălcat înţelegerile de anul trecut privind schimburile de prizonieri.

 

Urmărește-ne pe Google News