Discuțiile pentru noul Guvern, în impas din cauza grevei din Educație. Gorghiu: Tranziţia rapidă este foarte importantă
În aceste zile se negociază în Coaliție, dar pe programul de guvernare și nu pe ministere.
Reprezentanții UDMR spun că ei sunt gata să se întoarcă la negocieri, dar își doresc în continuare Ministerul Dezvoltării, pe care l-au deținut până acum.
Gorghiu: Negocierile privind rotativa pot fi încheiate rapid, tranziţia rapidă – importantă pentru a nu bloca administraţia
Preşedintele interimar al Senatului, liberala Alina Gorghiu, a declarat luni că negocierile referitoare la modalitatea în care se va realiza rotativa guvernamentală „pot fi încheiate rapid dacă există voinţă politică”, menţionând că premierul Nicolae Ciucă „a anunţat şi va anunţa public” când îşi va depune mandatul, iar tranziţia rapidă este foarte importantă pentru a nu se bloca administraţia.
„Discuţiile despre modalitatea în care se va realiza această rotativă, discuţii despre negocierile cu privire la viitoarele portofolii, despre viitoarele nume de miniştri cred că pot fi încheiate rapid dacă există voinţă politică, iar această voinţă politică sper eu că există, nu am niciun motiv să mă îndoiesc că ea nu ar exista (…). Premierul a anunţat şi va anunţa public când îşi va depune mandatul, e mai puţin importantă ziua (…). Ca atare, tranziţia rapidă este foarte importantă, fără să mai facem deloc discuţii publice pentru a nu bloca administraţia şi pentru a ne putea concentra pe priorităţile guvernamentale”, a precizat Gorghiu, întrebată pe această temă.
Ea a adăugat că revendicările sindicatelor din învăţământ sunt legitime, iar PNL doreşte să găsească soluţii.
„Partidul Naţional Liberal este la fel de atent ca oricine, la greva din domeniul educaţiei, motiv pentru care astăzi vom vorbi despre educaţie, despre cum să găsim soluţii să stopăm aceste demersuri ale sindicatelor care au nişte solicitări legitime, salarizarea în domeniul educaţiei este o problemă care va trebui să fie rezolvată şi cred că liderii partidelor politice care formează coaliţia guvernamentală au decis foarte bine să nu mai discute despre rotaţie, să discute despre probleme care sunt importante (…). Guvernul a şi avansat nişte propuneri, aţi văzut comunicatul Guvernului după negocierile cu sindicatele, bonusul pentru debutanţi. Pachetul de investiţii pe educaţie, de exemplu, prin legile de astăzi, sunt discuţii care au loc, vor avea loc şi nu cred că e bine deloc să afectăm elevii în perioada de examene, nici măcar profesorii nu cred că se simt foarte bine. Soluţiile pot fi generate exclusiv prin dialog, iar dialogul va avea loc cu cei care răspund pentru acest sector şi anume ministrul Muncii, care va trebui să găsească împreună cu noi toţi, pentru că o să sprijinim finalizarea acestei greve şi identificarea soluţiilor, demersul colectiv”, a transmis Gorghiu.
Potrivit acesteia, legea salarizării, care va cuprinde şi majorarea salariilor profesorilor, va ajunge în Parlament la începutul sesiunii parlamentare din toamnă.
„Legea, când va veni în Parlament, înţeleg că obiectivul este ca ea sau calendarul pe care şi l-a propus Guvernul este ca acum, în foarte scurtă vreme, ministerul să vină cu un draft al legii, să-l pună în dezbatere publică pentru ca la începutul sesiunii parlamentare din toamnă, 1 septembrie, să ne parvină legea. Nu e un document uşor de făcut şi nu aş vrea să dea nimeni rateuri. E drept, ministrul Muncii a întârziat foarte mult discuţiile pe această lege, dar nu ajută pe nimeni dacă eu găsesc vinovatul în persoana Ministerului Muncii sau a altui ministru, important e ca, în acest ceas, noi să ne aşezăm la masă şi să găsim modalităţile şi soluţiile pentru sistemul de educaţie”, a conchis Gorghiu.
Csoma Botond (UDMR): Mandatul nostru este acelaşi; când se vor relua negocierile, vom participa
Mandatul UDMR la guvernare a rămas acelaşi şi când se vor relua negocierile, reprezentanţii formaţiunii vor participa la discuţii, a declarat, luni, liderul deputaţilor Uniunii, Csoma Botond.
„Din câte am înţeles, negocierile sunt suspendate. Nu pot să vă dau detalii, că nu avem despre ce să discutăm, despre un nou mandat. Negocierile au fost suspendate. Când se vor relua aceste negocieri, vom participa din nou la negociere. (…) N-am ce să vă spun aici, pentru că nu ştiu efectiv. Mandatul nostru este acela, participăm la negocieri şi vom vedea. Nu s-a schimbat nimic”, a afirmat Csoma Botond la Parlament.
El a menţionat că nu poate da detalii despre ministere pentru că nu s-a luat nicio decizie şi că PSD şi PNL nu au transmis când vor putea fi reluate aceste negocieri.
„Vom participa. Am luat decizia de a participa în continuare la aceste negocieri şi vom vedea”, a adăugat Csoma Botond.
Liderul deputaţilor UDMR a arătat că se ştie despre problemele semnalate de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.