Diskoteka Festival, eveniment pentru nostalgicii muzicii anilor ’80-‘90. C-BLOCK, Modern Talking, Ace of Base, CC Catch sau Nana vin la Timișoara
De curând, au confirmat prezența, în perioada 31 mai – 1, 2 iunie, C-BLOCK, Modern Talking, Ace of Base și Nana.
Pe lângă aceste nume, la evenimentul care se va desfășura pe stadionul “Dan Păltinişanu”, vor mai evolua Sandra, Haddaway, No Mercy, Sabrina, CC Catch, Mr President, Captain Jack, Alphaville, Dr Alban, Boney M, Ricchi e Poveri.
Organizatorii au anunţat deja că s-au vândut aproximativ 21.000 de abonamente pentru festival de la începutul anului.
Un alt moment așteptat de iubitorii muzicii retro, este anunțul pe care echipa festivalului urmează să-l facă în următoarea perioadă, cu privire la reunirea unor trupe românești de succes.
Diskoteka Festival îşi propune să readucă atmosfera anilor 1980 – 1990 nu numai prin muzică, cât şi prin alte manifestări artistice, precum decoruri spectaculoase, acţiuni interactive, flash mob-uri inedite, suvenire şi food truck-uri.

